Soțul lui Gal Gadot știe că are o Wonder Woman

Celebrități, CoolNews
share

Soțul lui Gal Gadot, Yaron Varsano a pus pe Instagram o fotografie cu ei doi relaxați la soare și hashtagurile „#mywife #therealwonderwoman”. Semn clar că soțul lui Gal Gadot știe că are o Wonder Woman lângă el. Cu peste 100.000 de reacții în mai puțin de trei zile, pare că cei care au văzut imaginea i-au dat dreptate.

Chiar dacă a mai coborât un loc în topul încasărilor de peste Ocean, ”Wonder Woman” rămâne unul dintre cele mai de succes filme din această perioadă.

Anul acesta, Gal Gadot a revit în rolul super-eroinei alături de Chris Pine, Robin Wright, Danny Huston, David Thewlis, Connie Nielsen şi Elena Anaya. Până să fie Wonder Woman, Diana a fost prinţesa din Amazon, crescută într-un paradis izolat şi antrenată pentru a fi invincibilă în luptă.

În momentul în care un pilot american se prăbuşeşte pe ţărmul insulei sale şi o avertizează că urmează să izbucnească un război care va zdruncina lumea, Diana decide să renunţe la liniştea căminului său, convinsă că intervenţia ei poate opri ameninţarea. Luptând alături de omenire într-un război menit să oprească toate războaiele, Diana îşi va descoperi marile puteri şi adevăratul său destin.

Articole similare

Probleme de funcționalitate pentru Facebook, Instagram și Messenger. Mai mulți utilizatori au raport...

Într-o zi care a surprins mulți utilizatori de internet, platformele sociale Facebook, Instagram și ...

Meta va eticheta imaginile generate de AI pe Facebook, Instagram și Threads

Meta a colaborat cu partenerii din industrie pentru a se alinia la standarde tehnice comune care să ...

Câţi bani câştigă celebrul Lionel Messi din Instagram. Cât cere fotbalistul pentru o singură postare...

Vedeta argentiniană furnizează acum cel mai bine plătit spectacol din fotbalul american, după ce sep...