Smiley este locul 1 în Topul celor mai difuzate piese la radio și este singurul artist român cu 8 piese în Top 100

Celebrități, CoolNews, NEWS
share

Smiley este locul 1 în topul celor mai difuzate piese la radiourile din România în tot anul 2022, conform analizei realizate de Mediaforest, cu piesa ”Scumpă foc”, pe care o cântă alături de Juno. Artistul și fondatorul HaHaHa Production deține și recordul de a fi singurul artist din România cu 8 piese în top 100 cele mai difuzate piese ale anului 2022. 

Cu 5412 difuzări la radiourile românești și o audiență de aproape 5 milioane și jumătate de ascultători, cu un videoclip cu Adelina Pestrițu în rol principal care a înregistrat, la 8 luni de la lansarea live din timpul concertului de la Sala Polivalentă din București, peste 18 milioane de vizualizări, „Scumpă foc”, co-producție HaHaHa Production și Cat Music, continuă să-și spună povestea de succes în industria muzicală din România.

Muzica este o poveste care nu se termină niciodată. Se naște atunci când o compui, prinde contur atunci când o înregistrezi și-i adaugi versuri și imagini și se împlinește continuu atunci când este ascultată, fredonată, căutată și difuzată. Sunt recunoscător tuturor celor care îmi ascultă muzica, radiourilor și celor din industria media și muzicală care îmi duc poveștile mai departe difuzându-le. Există atât de mulți artiști români mari, atâtea piese bune, atâtea povești de viață transmise prin muzică, atâtea suflete de alinat și stări de celebrat prin piese, încât nu pot să spun decât că am cea mai frumoasă meserie din lume și cei mai tari colegi!”, a declarat Smiley plin de recunoștință pentru succesul din 2022, dar și de planuri muzicale mari pentru 2023.

Pe lângă „Scumpă foc”, desemnată cea mai ascultată piesă a anului 2022 la radiourile românești, Smiley mai este prezent în TOP 100 piese de succes ale anului trecut, conform Mediaforest, cu încă 7 piese, fiind singurul artist din România cu atâtea prezențe în top care însumează o audiență de peste 12 milioane de ascultători de radio.

Piese precum „Purtat de vânt”, „Nu mai există dup-aia”, „Mai mult de-o viață”, lansate în 2022 ca episoade din primul serial muzical din România, „Rita”, cântată alături de Connect-R, „Doar vina ta”, alături de Andra, , „Fii tot ce poți”, împreună cu Șatra B.E.N.Z și chiar și „În lipsa mea”, piesa lansată acum 15 ani, alături de Uzzi, sunt piesele cu care artistul Smiley este prezent în TOP 100 cele mai difuzate piese ale anului trecut și cu care își continuă drumul de succes început cu 20 în urmă în industria muzicală din România.

„2023 se aude deja atât de bine, încât abia aștept să-l ascultăm împreună cu toții, indiferent în ce colț de lume am fi.”, anunță Smiley, nerăbdător pentru ceea ce urmează să lanseze și să producă în noul an.

Articole similare

Theo Rose și Smiley lansează „Ultimul dans”, valsul poveștilor de iubire fără sfârșit

Theo Rose și Smiley lansează „Ultimul Dans”, un vals al poveștilor de iubire fără sfârșit, care țin ...

Smiley dă START turneului național SmileyVerse în 7 orașe din țară

Smiley pornește într-un mult așteptat turneu prin țară și anunță o lună noiembrie petrecută într-o a...

JUNO x YNY Sebi au lansat piesa "La București"

Anul a început cu piesa „Imuni la bine” a Evei Timush cu JUNO care a ținut toate topurile - 22 de sa...