Simona Halep preferă Instagram, mai mult decât Facebook

Celebrități, CoolNews
share

Din ce în ce mai multă lume se mută de pe Facebook pe Instagram, iar trend-ul e pus de specialiști pe seama pozitivității. Se vede cu ochiul liber că pe Instagram sunt mult mai puține comentarii negative și mult mai puține frustrări exprimate în comentarii față de Facebook, așa că noua concluzie la care au ajuns specialiștii e credibilă.

Se pare că Instagram-ul este rețeaua de socializare preferată și de noul număr 1 din tenisul mondial, Simona Halep. Jucătoarea de tenis ne-a oferit un interviu și ne-a dat mai multe detalii din viața ei personală. Am aflat ce jocuri joacă pe telefon, la ce seriale se uită și pe cine ar chema să cânte la nunta ei.

Shurubel: „Atunci când te trezești nu arunci primul ochi pe Facebook?”

Simona Halep: “Nu pe Facebook, pe Instagram! Am și Facebook dar nu-l folosesc mai deloc. Twitter nu am pe telefon.  Instagram folosesc. Chiar postez des. Și am un joc, se numește Fix. E interesant dar numai când mă plictisesc. Atunci când sunt în aeroport.”

 

Noi urmărim contul de Instagram al Simonei Halep, iar până acum am fost plăcut surprinși în câteva momente. De exemplu, Simona a postat o poză cu oamenii care stăteau la coadă la Ambasada Chinei de la București, pentru a-și obține viza, și care au lăsat-o pe jucătoare să intre înaintea lor.  Fotografia s-a viralizat instant.

Articole similare

Simona Halep schimbă regulile tenisului mondial! Ce modificări a adus românca

Asociația WTA a început să-și revizuiască regulile, iar acest lucru ar putea permite jucătoarelor ca...

Simona Halep, învinsă de Paula Badosa la revenirea în circuitul WTA: „Ziua de azi se va simți mereu ...

Simona Halep a revenit pe terenul de tenis într-un mod impresionant, în primul său meci după o pauză...

Simona Halep revine pe teren! Meciul cu Paula Badosa, azi, de la ora 22:00, în primul tur de la Miam...

În primul tur al turneului Miami Open, Simona Halep se va confrunta cu Paula Badosa, în vârstă de 26...