Netflix a anunțat azi data începerii difuzării noului sezon și oferă un trailer oficial, dar și detalii despre ”Sex Education”. ”Sex Education” se întoarce pe Netflix cu 8 noi episoade în cel de-al treilea sezon, din 17 septembrie.
Este un nou an, Otis face sex casual, Eric și Adam sunt oficial împreună, iar Jean are un copil pe drum. Între timp, noua directoare, Hope (interpretată de Jemima Kirke), redeschide porțile Moordale pentru a cultiva excelență, Aimee descoperă feminismul, Jackson se îndrăgostește și o înregistrare vocală pierdută încă își mai face apariția. Pregătește-te pentru fenomene extraterestre, prăjituri-vulvă și multe altele de la Madam Groff.
Printre noii actori ai acestui sezon se numără Jason Isaacs care îl interpretează pe Peter Groff, fratele mai mare al domnului Groff, mai de succes, dar nu foarte modest; artistul și compozitorul Dua Saleh, care se alătură distribuției în rolul de debut, interpretând personajul Cal, primul/prima student/a nonbinar/ă de la Moordale, plus Indra Ové, care o interpretează pe Anna, mama adoptivă a lui Elsie.
Serialul îi are în distribuție pe Asa Butterfield, Gillian Anderson, Emma Mackey, Ncuti Gatwa, Connor Swindells, Aimee-Lou Wood, Kedar Williams-Stirling, Chaneil Kular, Simone Ashley, Mimi Keene, Tanya Reynolds, Mikael Persbrandt, Patricia Allison, Sami Outalbali, Anne-Marie Duff, George Robinson, Chinenye Ezeudu, Alistair Petrie, Samantha Spiro, Rakhee Thakrar și Jim Howick.
Seria este creată și scrisă de Laurie Nunn și produsă de Eleven.
FOTO: Netflix