În luna ianuarie, oameni din toată lumea s-au îndrăgostit de Sex Education și elevii din Liceul Moordale, iar serialul s-a transformat rapid într-o poveste de succes, cu aproximativ 40 de milioane de conturi care au urmărit producția în primele 4 săptămâni. În urma cerințelor repetate pentru un al doilea sezon din partea fanilor, Netflix anunță că serialul va fi reînnoit cu 8 episoade sincere, emoționante, amuzante și ușor bizare.
Producția sezonului 2 va începe în această primăvară în Marea Britanie. Gillian Anderson, Asa Butterfield, Emma Mackey, Ncuti Gatwa, Aimee-Lou Wood, Connor Swindells, Kedar Williams-Stirling, Tanya Reynolds și Patricia Allison vor juca din nou în serial. Creatoarea Laurie Nunn se va întoarce în calitate de creator și producător executiv, iar Jamie Campbell va fi producător executiv alături de Nunn. Eleven va fi în contiuare compania de producție pentru sezonul 2 al îndrăgitului serial.
Primul sezon a avut reacții pozitive de la numeroși critici și a generat conversații animate despre sexualitate, relații și identitate. Serialul a fost apreciat pentru povestea despre adolescență spusă dintr-o perspectivă nouă, feministă și pentru că a prezentat personaje diverse și multidimensionale îndrăgite de audiențe.