Advertisement
Advertisement

Sergei Polunin, ”băiatul rău al baletului mondial”, vine în România

Celebrități, CoolNews
share

Sergei Polunin, considerat cel mai talentat dansator al generației sale, vine pentru prima dată în România, ca invitat special al celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021).

Dacă ești fan Sergei Polunin, vei avea ocazia să îl vezi pe 29 iulie, de la ora 20:30, la Castelul Bánffy din Bonțida. Cu o zi înainte, pe 28 iulie, de la 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj, Sergei Polunin va discuta cu publicul după proiecția documentarului ”Dancer” (r. Steven Cantor), care este o incursiune emoționantă în viața sa.

Născut în 1989 în Ucraina, Sergei Polunin a devenit, la vârsta de 19 ani, cel mai tânăr prim-balerin din istoria London Royal Ballet. Apreciat pentru geniul artistic, tehnica fenomenală și prezența scenică hipnotizantă, artistul s-a remarcat pe marile scene ale lumii. A dansat pe scena Teatrului Balșoi din Moscova, la Scala din Milano, Teatrul Stanislavski, Opera Națională din Paris, iar în prezent este invitat permanent al The Bavarian State Ballet din Munchen și călătorește în jurul lumii cu spectacolele produse de Polunin Ink, compania de dans pe care a fondat-o.

În 2019, a dansat alături de balerina Alina Cojocaru în ”Romeo și Julieta”. Cea mai populară apariție a sa este cea din videoclipul în care dansează pe melodia lui Hozier „Take Me to Church”, regizat de David LaChapelle, care a devenit viral și a adunat peste 29 de milioane de vizualizări pe YouTube.

În ultimii ani, Sergei Polunin s-a remarcat și în lumea filmului, în producții precum Murder on the Orient Express (r. Kenneth Branagh), Red Sparrow (r. Francis Lawrence) sau The White Crow (r. Ralph Fiennes). Supranumit și ”băiatul rău al baletului mondial”, din cauza stilului său rebel, a plecărilor intempestive din companii de balet renumite – prima a fost chiar London Royal Ballet, la doar 21 de ani – și a declarațiilor controversate, Polunin este protagonistul unui documentar revelator, ”Dancer” (r. Steven Cantor), proiectat la TIFF miercuri, pe 28 iulie, de la 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj. Proiecția va fi urmată de un Q&A cu starul. Continuarea documentarului, ”Dancer II”, va fi semnată de Anton Corbijn.

Show-ul ”Sergei Polunin Up, Close and Personal”, pe care spectatorii din România vor avea ocazia să-l vadă joi, 29 iulie, de la 20:30, la Castelul Bánffy din Bonțida, va debuta cu proiecția ”Bolero”, un performance coregrafic în care capodopera lui Ravel capătă o nouă dimensiune prin mișcările renumitului dansator, amplificate de efectele vizuale realizate de artistul Teun van der Zalm.

Ross Freddie Ray
semnează conceptul și coregrafia spectacolului. Seara va continua cu ”Sacré”, un spectacol bazat pe Ritualul primăverii, al lui Igor Stravinski, și inspirat din stilul dansatorului Vaslav Nijinski, în viziunea coregrafică a artistei japoneze Yuka Oishi.

Lupta constantă dintre emoție și rațiune, tema centrală a spectacolului care a făcut înconjurul lumii, dezvăluie multiplele straturi ale personalității lui Polunin, oferind publicului ocazia de a-l descoperi, prin intermediul mișcărilor, ca dansator și creator, dar mai ales ca om. La final, Sergei Polunin va participa la o discuție cu publicul și va oferi detalii din culisele parcursului său artistic spectaculos și atipic.

FOTO: Transilvania International Film Festival

Articole similare

Horațiu Mălăele va primi Premiul de Excelență la Gala de Închidere TIFF.22

Actor, regizor, caricaturist și scriitor, Horațiu Mălăele va primi Premiul de Excelență la Gala de Î...

[BREAKFAST] O profesoară din Brazilia a fost demisă din cauza dansurilor „prea sexy” cu elevii la or...

Cibelly Ferreira, o profesoară de limba engleză la o școală din Brazilia, a fost demisă de conducere...

[BREAKFAST] Un cuplu iranian, condamnat la 10 ani și jumătate de închisoare pentru că a dansat pe st...

Doi tineri iranieni au fost condamnați la câte 10 ani și jumătate de închisoare pentru că s-au filma...