S-a votat în Senat data alegerilor locale din 2020

NEWS
share

Senatul a adoptat legea care prevede ca data alegerilor locale din acest an să fie 27 septembrie.

Inițiativa aparține UDMR. Propunerea legislativă a fost adoptată cu 81 de voturi „pentru” și 8 ”împotrivă”, dar s-au înregistrat și 39 de abțineri, de la PNL și USR.

Cei de la USR au protestat astfel față de respingerea amendamentului ca votarea să se deruleze vreme de două zile.

Senatoarea Florina Presadă a acuzat PSD că nu vrea ca cetăţenii, în condiţii de pandemie, să voteze timp de două zile, avertizând că sănătatea românilor va fi pusă în pericol.

Şi senatorii PNL s-au abţinut de la vot, Daniel Fenechiu acuzând PSD și UDMR de faptul că au preferat să respingă proiectul guvernului cu data alegerilor locale și să copieze prevederile scrise de Executiv într-o inițiativă similară a maghiarilor.

În schimb, Senatul a admis un amendament depus de social-democrații Șerban Nicolae și Radu Preda, potrivit căruia partidele vor putea folosi banii din subvenția de la stat pentru cheltuieli de campanie, lucru interzis în prezent de lege.

De asemenea, a fost aprobat un amendament depus de PSD și PMP, care permite partidelor politice fără grupuri parlamentare în ambele Camere – precum PMP sau Pro România – să aibă reprezentanți în secțiile de votare.

Pentru a intra în vigoare, actul normativ mai trebuie să treacă și de votul deputaților.

Articole similare

Cum se pregateste TikTok pentru alegerile europene din 2024. Peste 134 de milioane de oameni din Eur...

Peste 134 de milioane de oameni din Europa vin pe TikTok în fiecare lună, iar mulți dintre aceștia v...

Donald Trump recunoaște pentru prima dată că a pierdut alegerile și promite o tranziție ordonată...

Președintele în funcție al Statelor Unite, Donald Trump, a recunoscut, pentru prima dată de la desfă...

Joe Biden confirmat de Congres ca Președinte al Statelor Unite, după ce lucrările au fost suspendate...

În Statele Unite, Congresul a reluat şedinţa de confirmare a rezultatului alegerilor prezidenţiale d...