Clienții restaurantelor în spații închise trebuie să poarte mască atunci când se ridică de la masă. Nu au voie să bea sau să mănânce la bar, iar dansul este interzis, conform proiectului privind normele pentru funcționarea restaurantelor.
Este interzis transferul meniurilor, solnițelor, olivierelor și al altor obiecte de pe o masă pe alta. Acestea vor fi dezinfectate după plecarea clienților de la o masă și, unde este posibil, se vor folosi meniuri de unică folosință. Sse interzice consumul de produse stând în picioare, pentru a minimiza circulația clienților în interiorul unității.
Se interzice consumul de alimente/băuturi la scaunele situate la bar si se limitează interactiunea persoanelor stând in picioare.
La o masă vor putea sta cel mult șase persoane, cu excepția cazului în care sunt membri ai aceleiași familii.
Angajații vor purta mască și mănuși și vor face „triaj observațional” al clienților care intră în restaurant. Accesul clienților cu „semne vizibile” de infecție respiratorie va fi interzis.
Pentru asigurarea distanțării, o masă va putea fi ocupată, iar următoarea va rămâne liberă.
Cel puțin o persoană de la masă trebuie să-și dea datele de contact, pentru a facilita ancheta epidemiologică în cazul apariției unui caz de îmbolnăvire între clienții localului.
Desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, fără a depăși 50 % din capacitatea maximă a spațiului.