Radu Vâlcan, în rol de rege malefic

CoolNews, Filme
share

Radu Vâlcan îşi face debutul în dublajul de animaţie cu un rol negativ în ”My Little Pony: Filmul”, unde îl interpretează pe Regele Storm.

”My Little Pony: Filmul” este primul proiect de acest gen atât pentru Radu Vâlcan, cât şi pentru Adela Popescu. Așa că se poate spune că această lansare marchează un debut în familie.

”Faptul că debutez ca personaj negativ într-un dublaj de desene animate, mie mi s-a părut o idee senzatională încă de la început. Am acceptat cu plăcere. Este pentru prima dată când fac aşa ceva. Nu ştiu dacă are legatură cu faptul că sunt tatic, însă abia aştept că fiul meu să meargă la cinema, atunci când va putea să înţeleagă ce se întâmplă şi să se bucure să mă audă.(…) Între mine şi personajul dublat nu există nicio asemănare. Nu sunt atât de isteric. Din contră sunt un om foarte calm. Sper să nu se sperie copiii de mine”, spune prezentatorul TV

Dacă tot ziceam de un debut în familie, Adela Popescu a ales să-i facă o surpriză băieţelului său atunci când a accepat să îşi împrumute vocea unui personaj animat, devenind astfel adorabila Fluttershy .

”Este ceva ce las copilului meu, pentru când va fi mai mare şi o să înteleagă. Cred că e foarte draguţ că va avea ocazia să-mi asculte vocea. Mi-ar plăcea să aduc din tărâmul Equestria în lumea reală, magia. Cumva suntem pe cale să pierdem magia lucrurilor, a vieţii şi a tot ceea ce ne înconjoară. Desigur că între mine şi poneiul Fluttershy există asemănări. Suntem la fel de vesele, credem la fel de mult în prietenie şi avem doza aceea de timiditate“, spune Adela Popescu.

Pentru copii și cei mai copilăroși, filmul e o relaxare bună pentru weekend.

”My Little Pony: Filmul” aduce în prim plan pe marile ecrane momentul în care o forţă întunecată ameninţă armonia din minunatul tărâm Ponyville, aşa că cele şase prietene curajoase – Twilight Sparkle, Applejack, Rainbow Dash, Pinkie Pie, Fluttershy şi Rarity – pornesc într-o memorabilă aventură dincolo de Equestria, unde vor întâlni atât personaje noi încântătoare, cât şi provocări dificile. Însă mai mult decât orice, acestea vor demonstra din nou că prietenia este magică şi are puterea de a salva lumea.

Din 13 octombrie ajunge și la noi în cinematografe ”My Little Pony: Filmul”.

Articole similare

Tom şi Jerry se mută la cinema

Asta da veste cool pentru copilul din tine! Tom şi Jerry vor ajunge pe marile ecrane soon! Tim St...

Vine Smallfoot! - VIDEO

”Smallfoot” își face apariția și în cinematografele din România. O poveste animată destinată tutu...

#instalove: Adela Popescu

Inimioara lui Alice, pe Instagram, merge la Adela Popescu! "La Adela, pe Instagram, am găsit nişt...
X