Puștiul care a dat o lecție statului român

CoolNews, Energia aia bună
share

Ce face un puști de 13 ani când pune mâna pe gadget-urile momentului? O super aplicație care te ajută să afli detalii despre medici și spitalele – just in case.

Se cheamă „Bucharest Hospitals”, iar pentru ea este responsabil Alexandru Tălnaci, un puști de 13 ani pasionat de informatică. El spune că nu i-a fost greu și că a început, bineînțeles, cu ceva simplu, gen la 5 ani instala singur sistemul de operare Windows.

„Lucrez cu Adobe Premier si Sony Vegas. Nu mi-a fost foarte greu, deoarece am urmat tutoriale de pe youtube şi cărţi de specialitate. Atât. Singurele mele surse”, a spus Alexandru.

Tatăl lui a fost dat pe spate de realizarea fiului și a mărturisit doar: „Nu înţeleg nimic din ce face el, vă spun sincer”.

Alexandru i-a dovedit și juriului de la olimpiada mondială de informatică – InfoMatrix 2017 că vorbește aceeași limbă cu a lui și a primit medalia de argint pentru aplicația „Bucharest Hospitals”.    

A fost cel mai tânăr candidat şi singurul care s-a pregătit fără profesor.

Shurubel știe cum pune puștiul problema când este chemat de prieteni la fotbal:

”Alex, hai la fotbal.

Nu pot că trebuie să inventariez doctorii de la Bagdasar-Arseni.

Ok, ne dai măcar mingea?”

„Bucharest Hospitals” îți dă posibilitatea să adaugi propriile recenzii și chiar să apelezi numărul de urgență 112, printr-un buton special.