
Pe puștiul din serialul „Doi bărbați și Jumătate” l-ai cam văzut crescând la televizor. Și totuși el nu prea mai seamănă deloc cu ce știai tu.
În ultimii 3 ani de la ultimul episod, difuzat pe 19 februarie 2015, Angus Turner Jones și-a lăsat părul și barba să crească și a pus câteva kilograme în plus.
Povestea puștiului super cute din serialul produs de CBS are legătură cu orașul Austin din Texas, unde s-a născut pe 8 octombrie 1993.
Angus mai are un frate mai mic.
Părinții au simțit că treaba asta cu actoria i se potrivește de minune, iar Angus a început să joace de la 5 ani, mai întâi în producții pentru marele ecran.
Este posibil să-l fi văzut în „See Spot Run”!
sau în „The Rookie”, film bazat pe o poveste adevărată.
https://www.youtube.com/watch?v=wGPnIVSlyUU
„George Of The Jungle” este o altă producție cinematografică în care l-ai putut observa în acțiune.
https://youtu.be/p5Ira3vMGqw
În 2003 Angus a semnat contractul cu CBS pentru serialul „Two and A Half Men”, care l-a adus pe puști în casele a milioane de oameni și l-a făcut celebru. Timp de 12 ani a cam crescut pe platourile de filmare, lucru care nu i-a făcut plăcere de fiecare dată, după cum povestea într-un video în urmă cu 5 ani.
Ultima apariție într-un video a fost în 2016, când Angus a fost luat la întrebări de un fan în timpul unei călătorii la Veneția. Tot ce se știe acum despre el este că ar fi student la Universitatea din Colorado.