”Povestea iubirii” , de la TIFF în peste 50 de cinematografe

CoolNews, Filme
share

”Povestea iubirii” va avea premiera oficială luni, pe 5 iunie, de la ora 21:45, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie), în Piața Unirii din Cluj-Napoca, iar pe 6 iunie, de la 18:00, îl puteți viziona la Cinema Florin Piersic.

Pe 7 iunie (21:30) este programată o proiecție cu acces gratuit în localitatea Dâncu, comuna Aghireșu, lângă Cluj-Napoca, acolo unde s-au desfășurat o parte dintre filmări. Atestat documentar pentru prima dată în 1435, satul Dâncu are puțin peste 100 de locuitori, producătorii filmului alegând zona idilică și liniștită ca să recreeze aici un “shtetl”, un sat cu specific evreiesc din cel de-al Doilea Război Mondial.

Proiecțiile din cadrul TIFF vor avea loc în prezența regizorului Radu Mihăileanu și a renumitului actor britanic Derek Jacobi.

Începând cu 9 iunie, filmul ”Povestea iubirii” va fi distribuit de Transilvania Film în cinematografele din București, Baia Mare, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Deva, Focșani, Gura Humorului, Iași, Odobești, Onești, Oradea, Piatra-Neamț, Pitești, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Suceava, Târgu-Jiu, Târgu-Mureș, Timișoara și Vaslui.

Bazat pe bestseller-ul cu același nume scris de Nicole Krauss, ”Povestea iubirii” urmărește povestea de dragoste dintre Léo (Derek Jacobi) și Alma (Gemma Arterton), doi tineri evrei din Polonia pe care ororile celui de-a doilea război mondial par să-i despartă pentru totdeauna.

Articole similare

Horațiu Mălăele va primi Premiul de Excelență la Gala de Închidere TIFF.22

Actor, regizor, caricaturist și scriitor, Horațiu Mălăele va primi Premiul de Excelență la Gala de Î...

VIDEO Balaur, un film inspirat din fapte reale, cu Mălina Manovici si Alexandru Papadopol

Balaur, lungmetrajul de debut al lui Octav Chelaru, inspirat din evenimente reale, urmărește poveste...

TIFF2022 caută scenarii horror, în competiția Full Moon Script Contest

Festivalul International de Film Transilvania lansează apelul de înscrieri pentru Full Moon Script C...