Ploile pun stăpânire pe aproape toată țara. ANM a emis și un cod galben

CoolNews, NEWS
share

Meteorologii au emis avertizări privind ploi în majoritatea regiunilor țării, până miercuri dimineață, precum și precipitații mixte la munte. De asemenea, a fost emis un cod galben de precipitații însemnate cantitativ pentru Munții Banatului, Carpații Meridionali și de Curbură, precum și pentru zona de deal a Olteniei.

Potrivit ANM, până miercuri, la ora 08:00, aria ploilor se va extinde dinspre regiunile sudice și va cuprinde treptat întreaga țară. „Vor fi mai ales averse, izolat însoțite de descărcări electrice. Cantitățile de apă vor fi în general de 15…20 l/mp. La altitudini mari la munte vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare”, a transmis ANM.

Meteorologii avertizează că vântul va avea intensificări temporare în majoritatea zonelor, cu viteze în general între 45 și 55 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor depăși 70…80 km/h. „Pe parcursul zilei de miercuri (24 aprilie) vântul va mai avea intensificări temporare în vest și nord-vest și pe arii restrânse în rest, cu viteze în general între 45 și 55 km/h”, a mai anunțat ANM. Meteorologii au emis un cod galben pentru intervalul 23 aprilie, ora 10:00 – 24 aprilie, ora 08:00.

„În intervalul menționat în Munții Banatului, Carpații Meridionali și de Curbură, precum și în zona de deal a Olteniei va ploua, iar la altitudini mari vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Cantitățile de apă vor fi de 25…35 l/mp și izolat de peste 45…50 l/mp. Temporar vântul va avea intensificări pe creste, cu rafale de 90…100 km/h”, a mai precizat ANM.

 

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște

Prognoza meteorologică pentru perioada 29 aprilie - 27 mai 2024 aduce vești de temperaturi mai ridic...

Ți-ai găsit mașina murdară de dimineață? Vezi aici care e faza cu praful saharian

Un nor de praf saharian a traversat din nou România.  Acesta s-a depus pe mașini și pe stăzi. Fenome...

Când revine vremea caldă în România. Ce spun meteorologii

O atenţionare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ pentru Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de ...