Paște 2022: Minivacanță de patru zile în luna aprilie

CoolNews, NEWS
share

Salariații din țara noastră, fie că vorbim despre cei angajați la stat sau despre cei din mediul privat, vor beneficia în a doua jumătate a lunii aprilie, cu ocazia Paștelui, de o minivacanță de patru zile. De ceva vreme s-a stabilit că liberele legale de Paște care se dublează, adică acordate și pentru Paștele catolic, și pentru cel ortodox, se recuperează ulterior. Cei care sunt nevoiți să lucreze în aceste zile trebuie să fie recompensați de către angajator, scrie avocatnet.ro.

În acest an, zilele libere cu ocazia sărbătorii Paștelui catolic sunt 15 aprilie – Vinerea Mare și 17 plus 18 aprilie – prima şi a doua zi de Paşte. În schimb, sărbătorile legale aferente Paştelui ortodox sunt 22 – Vinerea Mare, 24 şi 25 aprilie – prima şi a doua zi de Paşte.

Astfel, salariații din România, fie că sunt catolici sau ortodocși, beneficiază de o minivacanță de patru zile cu ocazia sărbătorilor pascale.

Pentru neacordarea de timp liber în sărbătorile legale sau pentru nerecompensarea muncii în aceste zile, angajatorii riscă amenzi de până la 10.000 de lei.

FOTO: Profimedia / Agentie

Articole similare

[BREAKFAST] Vacanța, „luxul suprem” în 2025: românii își ajustează bugetele și prioritățile...

În 2025, vacanța devine cea mai mare achiziție planificată de români, potrivit unui sondaj realizat ...

[BREAKFAST] Vacanțe de lux pe banii companiei: o tânără din Londra, prinsă după patru ani de extrava...

O tânără din Londra a reușit să ducă o viață de lux timp de patru ani, finanțată în totalitate de co...

[BREAKFAST] Paștele 2025: Masa tradițională, tot mai greu de pus pe masă

Cu mai puțin de o săptămână înainte de Paște, românii resimt din plin efectele scumpirilor. Produsel...