Un sirian de 19 ani chiar a făcut tot ce a putut să-și urmeze pasiunea.
Deși locuiește în Damasc, un oraș zguduit aproape zilnic de bombardamente, Abdullah Kattineh nu s-a lăsat descurajat și a continuat să învețe pentru admiterea la Cambridge University.
Din cauza devalorizării monedei siriene, părinții lui nu au putut să-i cumpere cărți pentru studiu, așa că băiatul a folosit telefonul mobil pe care îl avea familia.
Nu a contat că ecranul aparatului era de numai 4,5 inch și că avea curent electric pentru a-l încărca numai 6 ore pe zi.
Abdullah a citit mai multe cărți de chimie pe telefonul mobil, iar în urma testelor a fost singurul sirian declarat admis la Cambridge University anul acesta.
A fost momentul în care s-a ivit o altă provocare. Pentru cei 3 ani de studiu, taxa de școlarizare este de 48.000 de lire sterline, bani pe care ai lui nu îi au.
Băiatul și-a spus atunci povestea pe net și a pornit o campanie de strângere de fonduri care l-a ajutat să adune toți banii de care are nevoie.
”Este o onoare de a fi singurul student sirian care a fost admis la Universitatea Cambridge anul acesta. Nu pot să-mi scot din minte cât de greu a fost studiul fără energie electrică 18 ore pe zi sau cât de dificil a fost să citesc toate cărțile dintr-un ecran de 4,5 inch pentru că nu ne puteam permite să cumpărăm originalul cărți sau un dispozitiv cu un ecran mai mare”, a povestit Abdullah pentru Daily Mail.
Adolescentul a mai spus că a fost mereu un visător, iar din cauza războiului cu care se confruntă țara a fost și mai determinat să-și atingă visurile.
”Cei mai mulți dintre noi au fost paralizați de rezultatele crizei siriene. De la o devalorizare extremă a monedei, până la posibilitatea de a-ți pierde cel mai bun prieten sau un membru al familiei în orice moment.”