Pasionat de aplicații software și tehnologie? MobilPRO – Inovare și Mobilitate este pentru tine!

CoolNews, Tech
share

Echipa MobilPRO – Inovare și Mobilitate invită tinerii pasionați de aplicații software și tehnologie să-și pună în aplicare ideile și să le prezinte la concursul international MobilPRO – Inovare și Mobilitate.

Ajunsă la cea de a 5-a ediție, competiția MobilPRO – Inovare și Mobilitate este organizată de o echipă de voluntari a Ligii Studenților Electroniști împreună cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației și Universitatea Politehnica București, competiție ce se adresează tuturor studenților și elevilor de liceu care doresc să facă un prim pas în lumea tehnologiei și antreprenoriatului.

Înscrierile sunt deschise până pe data de 4 martie, ora 23:59 – iar această etapă presupune doar înscrierea ideii proiectului. O scurtă implementare tehnică (software + dacă este posibil, și hardware) a proiectului va fi necesară în fața juriului, în zilele concursului, pe 17-18 Martie, la Biblioteca Centrală UPB – etaj 4.

Se pot înscrie echipe de maxim 5 membrii plus un coordinator/mentor al ideii accesând adresa mobilpro.lse.org.ro/participant.

Participarea este gratuită, atât ca participant, cât și ca spectator/susținător al participanților, iar organizatorii asigură cazare pentru participanții din afara Bucureștiului.

Anul acesta,concursul MobilPRO – Inovare și Mobilitate propune 3 teme de dezvoltare:
->Smart Health; (CONCEPT + DEMO + PREZENTARE)

->Million Dollar Idea; (CONCEPT + DEMO + PREZENTARE)
Tema principală timp de 4 ani – Aplicații Mobile devine anul acesta Million Dollar Idea, considerând că unele idei au un potential de a se dezvolta de milioane. La această categorie, pot fi înscrise proiecte aparținând unor subdomenii ca Smart Territories, Internet of Things, Smart City, Smart Home, Security, etc.

->Smart Travel. (CONCEPT + DEMO + PREZENTARE)

Concursul se concentrează și pe partea de antreprenoriat, motto-ul competiției fiind “Transformă-ți proiectul în propriul start-up!”, iar MobilPRO – primul pas în acest proces.
Echipa Ludicon, câstigătoarea ediției MobilPRO 2016 la categoria Aplicații Mobile este una dintre cele mai de succes echipe ale competiției. Aplicația Ludicon s-a dezvoltat foarte mult din 2016 până în prezent, având o comunitate a pasionaților de diferite sporturi propuse de Ludicon.

Mai multe detalii despre concurs, despre regulament, juriu, criterii de jurizare găsești pe mobilpro.lse.org.ro

Articole similare

BEST Engineering Marathon - maraton de programare

Maratonul de programare, ajuns la a opta ediție, urmărește să îmbine munca și distracția, testând an...