Parma i-a urat bun-venit lui Cristian Chivu, noul antrenor al echipei italiene

Celebrități, CoolNews, NEWS
share

Cristian Chivu va antrena echipa italiană Parma din serie A. Este anunțul dat de presa italiană. Românul va antrena formația care se află pe loc de retrogradare în clasamentul italian. Este prima mare echipă la care ajunge Cristian Chivu drept antrenor, scrie europafm.ro

Parma și Cristian Chivu au bătut palma pentru un contract până în vara acestui an, susține cunoscutul jurnalist italian – Nicolo Schira.

Astfel, românul va ajunge antrenor la echipa italiană aflată pe locul 18 în Serie A.

În lot sunt doi români care vor fi sub comanda lui Chivu: Denis Man și Valentin Mihăilă.

Miercuri ar urma ca românul să înceapă activitatea la club cu un antrenament care să pregătească formația pentru următorul meci în campionat cu Bologna, de sâmbătă seară.

Fundașul Cristian Chivu a avut o carieră de succes în fotbalul internațional: a jucat la Ajax, AS Roma și la Internationale Milano, unde, în 2010, a cucerit o triplă istorică: a câștigat campionatul italian, Cupa Italiei și trofeul Ligii Campionilor.

A antrenat grupele de copii de la Internationale Milano (sub 14, 17 și 18 ani), iar în 2022 a câștigat campionatul italiei cu Inter Milan Primvaera (liga de tineret italiană).

 

sursa foto: Facebook

Articole similare

România U21, învinsă de Olanda înainte de EURO 2025

Naționala de tineret a României a pierdut cu 2-0 în fața Olandei, în ultimul meci amical disputat în...

UEFA ia măsuri după controversa din meciul România - Bosnia 0-1

După meciul tensionat dintre România și Bosnia, încheiat cu victoria oaspeților, UEFA a luat o deciz...

Biletele pentru meciul FCSB – Olympique Lyon care se joacă pe 6 martie s-au pus în vânzare. Cel mai ...

S-au pus în vânzare biletele pentru meciul FCSB – Olympique Lyon, din optimile Europa League. Partid...