Au trecut aproape 54 de ani de la moartea subită a lui Jimi Hendrix, însă acesta rămâne unul dintre cei mai mari chitariști din istorie. A trăit doar 28 de ani, dar este considerat un nume de referință în industria muzicală, în pofida faptului că a avut o carieră de scurtă durată.
Chiar dacă s-a bucurat de faimă doar pentru 4 ani, numele său continuă să fie unul de legendă. Mai ales că și viața pe care a avut-o a fost ieșită din comun pentru acele vremuri. Despre Jimi Hendrix sunt însă și lucruri pe care nu toți le știu, iar 8 dintre ele le poți descoperi din acest articol.
A avut mai întâi succes în Marea Britanie
Născut și crescut în SUA, Jimi Hendrix a descoperit mai întâi ce înseamnă succesul în Marea Britanie. Obișnuia să cânte în cluburi, iar performanțele sale incredibile nu au trecut neobservate. La un moment dat s-a remarcat într-un club în care se mai aflau și alți artiști de top ca John Lennon, Eric Clapton, Paul McCartney, Jeff Beck, Mick Jagger și Pete Townshend.
Numele său real este altul
Numele lui Jimi a fost schimbat de mai multe ori. El s-a născut cu numele John Allen Hendrix. Ulterior, când s-a întors din Al Doilea Război Mondial, tatăl său i-a schimbat iar numele în James Marshall Hendrix. În anul 1966 s-a produs schimbarea pe care o știm cu toții. Chitaristul și-a modificat numele în Jimi, iar ulterior a apelat și la versiunea Jimmy James. Cert este că numele pentru care a rămas în istorie este Jimi Hendrix.
A fost obligat să se alăture armatei
Este știut faptul că Jimi Hendrix a avut o viață agitată, iar un episod de acest gen datează de când avea 19 ani. El a fost prins de 2 ori în mașini furate, iar sistemul de justiție din SUA de atunci i-a oferit o alternativă la a merge la închisoare: să se alăture armatei. Astfel, Jimi a acceptat să meargă la Fort Campbell din Kentucky. Și-a luat cu el și chitara și a continuat să aprofundeze evoluția sa în acest domeniu. După o scurtă perioadă în armată, Jimi a fost lăsat să meargă acasă. Era clar că era mult mai priceput la muzică decât la treburile din armată.
Jimi Hendrix a inspirat apariția unui joc de cazino
Nu este ceva neobișnuit ca artiștii muzicali să beneficieze de jocuri de casino online. Este, cumva, un omagiu adus de industria jocurilor de noroc unor nume cunoscute. Pe lângă Jimi Hendrix, alte nume din istoria muzicii prezente în universul jocurilor de cazino sunt Guns N’ Roses, Kiss, Ozzy Osbourne, Motorhead ori Testament. Slotul Jimi Hendrix a fost dezvoltat de compania NetEnt și a fost lansat în 2016. S-a remarcat încă de la apariție prin grafica excelentă și efecte interesante, motiv pentru care a intrat rapid în topul celor mai apreciate sloturi online din țara noastră.
Modul său de a cânta la chitară era inedit
Modul în care Jimi Hendrix cânta la chitară a stârnit dintotdeauna comentarii. Ba chiar a fost și obiect de studiu pentru cei din domeniu. Deoarece era stângaci, el a ales să folosească instrumentul într-un mod atipic. Astfel, Jimi a rearanjat corzile, iar chitara era, practic, cu susul în jos. El folosea o chitară Fender Stratocaster, care a devenit trademark-ul său în cele din urmă.
Nu a studiat muzica
Jimi Hendrix nu avea studii de specialitate în muzică, ci a fost un talent uriaș. Și-a folosit pasiunea pe care o avea pentru a progresa și a fost un autodidact. Simțurile sale erau incredibile, iar toate emoțiile le-a transmis prin intermediul chitarei sale.
A dat foc chitarei după un concert
Unul dintre cele mai interesante momente din cariera lui Jimi s-a produs la Festivalul Pop de la Monterey. La finalul unui show legendar, Jimi și-a dat foc la chitară, din dorința de a demonstra dăruirea sa pentru spectacol. Atunci a fost făcută și o fotografie cu Jimi și chitara sa în flăcări.
Sursa foto canva.com