(P) Cum alegi tipul de ascensor pentru vila ta?

CoolNews
share

Privit ani la rând ca un produs de lux, ascensorul a devenit abia recent o opțiune utilă și funcțională pentru mediul rezidențial. Deși lifturile pentru locuințe există încă de la sfârșitul anilor 1800, până nu demult au fost considerate un privilegiu doar pentru cei bogați. Ei bine, lucrurile s-au schimbat semnificativ în prezent, iar mecanismele de acest gen sunt tot mai des întâlnite în clădirile private.

Instalarea unui ascensor face casa accesibilă tuturor celor care locuiesc în ea și ajută la creșterea valorii de revânzare a proprietății. Nu este vorba de o idee extravagantă deoarece investiția poate ușura enorm viața persoanelor în vârstă sau a celor cu probleme de mobilitate și nu numai. Iată cum alegi ascensorul potrivit pentru vila ta:

Ia în considerare spațiul disponibil

Pentru multe clădiri rezidențiale limitarea majoră pentru instalarea unui lift ține de spațiu. Unii dintre constructorii din zilele noastre includ un astfel de mecanism în planurile lor, însă, dificultățile apar în imobilele ceva mai vechi. Dacă proprietarii caselor noi pot alege aproape orice loc pentru a monta un ascensor, în locuințele construite cu ani în urmă pot apărea unele constrângeri arhitecturale și de spațiu. Totuși, proprietarii pot primi ajutor și soluții pentru orice fel de clădiri de la MP IFMA chiar dacă fiecare casă necesită un ascensor adaptat caracteristicilor sale.

În principiu, este de preferat ca mecanismul să se instaleze într-o zonă convenabilă pentru utilizare, unde există suficient loc pentru găzduirea întregului echipament. Cerințele de spațiu depind foarte mult de tipul de ascensor ales pentru imobil. Liftul hidraulic ocupă mult loc pentru că are nevoie și de echipamente mecanice pentru pornire.

Ascensorul de tracțiune se deplasează cu ajutorul unei susțineri cu greutate și nu necesită o cameră specială a mașinii, sistemul de acționare fiind amplasat deasupra liftului. Cel mai potrivit mecanism pentru clădirile deja construite poate fi liftul pneumatic, care funcționează cu ajutorul presiunii aerului și are accesoriile adăpostite într-o cutie înaltă de numai 30 cm.

Stabilește care este scopul mecanismului

Este important să te gândești de ce îți dorești un ascensor în vila ta. Liftul rezidențial reprezintă o modalitate simplă și sigură de a te deplasa între etajele imobilului, dar motivul instalării acestuia poate afecta tipul de ascensor ales și locul în care va fi montat. Unii oameni își doresc un asemenea echipament întrucât consideră că este o investiție în proprietatea lor. Alții aleg ascensorul pentru a facilita accesul unei persoane cu dizabilități la toate nivelurile clădirii, pentru că urcarea sau coborârea scărilor nu este posibilă.

Există și proprietari care văd liftul din casă ca pe o variantă utilă în viitor, atunci când vor mai îmbătrâni, dar și oameni care se deplasează deja cu greu pe scări din cauza vârstei. Totodată, liftul reprezintă o soluție ideală și pentru transportul obiectelor grele sau voluminoase într-o locuință spațioasă, cu mai multe etaje.

Gândește-te unde va fi instalat ascensorul

În funcție de preferințe sau dacă spațiul din interior nu îndeplinește cerințele tehnice minime, se poate lua în calcul amplasarea liftului în exterior. Astfel, înăuntru totul va rămâne intact, dar afară va fi afectat aspectul întregului imobil și cel al împrejurărilor sale. Cu toate acestea, dacă ții la designul locuinței tale este recomandat să alegi un tip de ascensor potrivit esteticii casei, indiferent de locul în care-l vei instala.

Acordă atenție întreținerii liftului

Ascensoarele moderne sunt fiabile, simplu de utilizat și necesită destul de puține lucrări de service. Dar, ca orice alt mecanism, liftul rezidențial va necesita întreținere în timp. Prin urmare, este esențial să știi încă de la început când se fac reviziile pentru ascensor, dacă există posibilitatea mentenanței de la distanță ori tehnologii care să permită monitorizarea avariilor fără prezența la fața locului.

 

Instalarea unui lift rezidențial nu este considerată o abordare universală. Caracteristicile mecanismului, spațiul, aspectele ce țin de siguranță, trafic sau capacitate, costurile de instalare și întreținere, cât și timpul de efectuare a lucrărilor sunt lucruri ce trebuie luate în calcul pentru a te asigura că alegi un ascensor adecvat, pe care să-l folosești mulți ani de acum înainte.

 

sursa foto: Pexels