(P) Boala gură mână picior: 6 metode de transmitere

CoolNews
share

Boala gură mână picior este o infecție virală contagioasă, prezentă la copiii mici. Manifestările caracteristice vizează răni la nivelul cavității bucale și erupții cutanate pe mâini și picioare. Pentru boala gură mână picior nu poate fi administrat un tratament specific. Virusul dispare după 7 – 10 zile. Medicul poate recomanda administrarea unor medicamente antialgice pentru durere și febră, dar și a unei loțiuni de calmare a leziunilor cutanate. 

 

Boala gură mână picior este frecvent întâlnită în colectivitate unde se răspândește rapid. Deși nu este gravă, boala este contagioasă și sunt importante măsurile pentru limitarea răspândirii acesteia. Îți spunem în continuare care sunt metodele de transmitere pentru a preveni contractarea unei astfel de boli infecțioase, dar și cum poți reduce riscul de îmbolnăvire.

  1. Contactul cu o persoană infectată

O persoană care are boala gură mână picior este contagioasă și poate transmitere cu ușurință, la contactul direct, infecția celor din jur care sunt sănătoși. În mod normal, perioada de incubație este de 3 până la 6 zile, de la infecția inițială până la apariția primelor simptome, când la copii se manifestă febra.

Aceasta este urmată de dureri în gât, pierderea poftei de mâncare și o stare generală de rău. Abia apoi apar rănile dureroase, leziunile din cavitatea bucală și erupția cutanată pe mâini și picioare. (1)

  1. Prin picături respiratorii care conțin particule de virus

Această cale de transmitere este posibilă când persoana infectată tușește sau strănută, iar o alta sănătoasă se află în apropiere și inhalează picăturile de virus.

Nu toate persoanele infectate manifestă simptomele descrise anterior, unii pot să se confrunte cu ulcere bucale dureroase, care apar, uneori, în stadii mai avansate ale bolii.

Și erupția de la nivelul pielii, cu pete roz, roșii sau mai închise este mai extinsă și poate fi extrem de dureroasă pentru unii bolnavi. Petele se transformă în vezicule și abia după ce acestea se usucă și crustele cad infecția dispare. (2)

  1. Prin secreții din nasul și gura celui bolnav

Saliva și mucusul nazal sunt puternic infecțioase. Când îți ajuți copiii să se șteargă la nas poți să te contaminezi și tu dacă nu te speli imediat și corect pe mâini. (3)

  1. Atingerea suprafețelor sau a obiectelor contaminate

În colectivitate, boala gură mână picior se transmite rapid. Copiii ating suprafețe și jucării, iar alții pun mâna în aceleași locuri și pe aceleași obiecte, ceea ce favorizează răspândirea comunitară. Copiii care contractează boala astfel o pot transmite relativ ușor și celor din familie, dacă regulile de igienă nu sunt respectate. (1)

  1. Prin fluidul din vezicule sau cruste

Atingerea fluidului din veziculele pline cu lichid sau a crustelor de pe corpul unei persoane infectate crește riscul de contractare a bolii dacă duci mâna la gură, ochi sau nas și nu te-ai spălat bine pe mâini înainte. (3)

  1. Prin fecale

Contactul cu fecalele copiilor la schimbarea scutecelor la care se adaugă lipsa unei igiene corespunzătoare duce la dezvoltarea bolii gură mână picior. (2)

Boala este provocată de virusurile de tip enterovirusuri – Coxsackievirus 16, Coxsackievirus A6 sau Enterovirus 71 (EV-A71).

Riscul de infecție se reduce dacă mâinile se spală corect cu apă și săpun după fiecare acțiune întreprinsă, dacă suprafețele sunt curățate și dezinfectate periodic. Evitarea contactului cu persoanele infectate este o altă modalitate de reducere a riscului de infectare. Ideal este să nu atingi gura, ochii sau nasul dacă nu ai mâinile curate. (3)

 

Acest articol este informativ și nu trebuie să înlocuiască un diagnostic avizat. Vorbește cu medicul dacă ai un copil cu simptome asemănătoare celor descrise în boala gură mână picior sau tu crezi că ai contractat această afecțiune și urmează indicațiile specialistului!

 

Surse de informare:

  1. Hand-foot-and-mouth diseasehttps://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/hand-foot-and-mouth-disease/symptoms-causes/syc-20353035
  2. Hand, foot and mouth disease – https://www.nhs.uk/conditions/hand-foot-mouth-disease/
  3. Hand, Foot, and Mouth Disease (HFMD)https://www.cdc.gov/hand-foot-mouth/about/transmission.html

 

sursa foto: Shutterstock