O nouă exoplanetă a fost descoperită! Oamenii ar putea trăi acolo

CoolNews, NEWS
share

O misiune a NASA a descoperit o nouă exoplanetă de dimensiunile Pământului care ar putea să susțină viața. Planeta, denumită TOI 700 e, orbitează o stea de dimensiuni mici, aflată la 100 de ani lumină depărtare de sistemul nostru solar, scrie CNN.

Planeta pare să fie telurică și să aibă dimensiuni similare cu Pământul – cam 95% din dimensiunea planetei noastre. Corpul ceresc este a patra planetă detectată care orbitează o stea mică și rece – TOI 700. Toate aceste exoplanete au fost descoperite de NASA cu ajutorul misiunii TESS.

O altă planetă similară, descoperită în 2020 în același sistem, denumită TOI 700 d, este, de asemenea, de dimensiuni similare cu cele ale Pământului. Ambele exoplanete se află în așa-zisa „zonă locuibilă” a stelei lor, la o distanță suficientă să asigure existența apei lichide pe suprafață. Potențialul pentru existența apei în formă lichidă sugerează că planetele sunt sau au fost în trecut, capabile să susțină viața.

Descoperirea celei de-a patra planete din acest sistem a fost anunțată la a 241-a întâlnirea a Societății Americane Astronomice, în Seattle, marți. O lucrare de cercetare asupra acestei planete a fost acceptată de publicația științifică The Astrophysical Journal Letters.

 

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

[BREAKFAST] Tot mai mulți bărbați tineri preferă relații cu femei mai în vârstă

Tendințele din aplicațiile de dating arată că bărbații tineri caută tot mai des femei mai în vârstă,...

[BREAKFAST] Casă de 3 milioane de dolari, oferită gratuit.

O locuință de lux din Nantucket este oferită gratuit, cu o singură condiție: noul proprietar trebuie...

„Știați că...” la BREAKFAST ?

Gata pentru doza ta de curiozități? În fiecare marți îți aducem în difuzoare cele mai neașteptate f...