O femeie a plecat cu bicicleta la spital ca să nască

CoolNews, NEWS
share

Julie Anne Genter, Membru al Parlamentului din Noua Zeelandă, a plecat duminică dimineață pe biciletă pentru a naște. Aceasta intrase deja în travaliu și a născut imediat după ce a ajuns la spital. 

Veste mare!”, a postat Julie Anne pe Facebook. „În dimineața aceasta, la 3:04 AM, am avut plăcerea să îl primim în familia noastră pe cel mai nou membru. Cu siguranță nu plănuiam să mă plimb cu bicileta în timp ce eram în travaliu, dar totul s-a terminat cu bine.

Contracțiile nu se simțeau atât de rău când am plecat de acasă, la 2 dimineața, dar au crescut în intensitate până am ajuns la spital”, a scris Genter. „Din fericire, avem un copilaș mic și drăguț care doarme acum, deci seamănă cu tatăl ei”.

Julie Anne Genter nu este primul politician din Noua Zeelandă care își manifestează curajul când e vorba de copii. Prim-Ministrul Jacinda Ardern a devenit faimoasă pentru faptul că și-a adus copilul de 3 luni în cadrul unei întâlniri organizate de Națiunile Unite, în perioada în care încă alăpta.

Articole similare

Noua Zeelandă o să testeze pașaportul digital medical. Ce înseamnă asta

Noua Zeelandă a anunţat că o să testeze paşaportul digital medical. Ce anume presupune treaba ast...

Un sat din Noua Zeelandă a oprit iluminatul stradal ca să salveze o specie rară de păsări

Un sat din Noua Zeelandă a făcut ceva extraordinar, ca să salveze o specie rară de păsări. A opri...

Un politician promite că va impune prin lege o oră de somn la prânz (AUDIO)

Liderul partidului Goa Forward, din India, face o promisiune electorală mai puțin obișnuită, el spun...