Nicole Cherry și rareș lansează ,,Toate piesele de dragoste” – piesă din filmul ,,Romina VTM”

CoolNews, Muzică
share

Nicole Cherry și rareș continuă seria lansărilor și ne completează playlist-ul dedicat comediei romantice ,,Romina VTM”, ce se va putea vedea în cinematografe din luna ianuarie a anului 2023. După ,,Alo, Alo”, prima piesă din soundtrack, cei doi lansează ,,Toate piesele de dragoste”. Piesa este una sensibilă, dar ritmată, care vorbește despre frumusețea începutului unei relații și dialogul dintre îndrăgostiții care încearcă să își ofere o nouă șansă. 

,,Mi-e dragă piesa asta, are acel ritm latino, care e perfect pentru dans, dar are și un mesaj puternic. Cu siguranță ați avut și voi perioade cu dezamăgiri în dragoste, care vi se păreau că nu se regăsesc în nicio piesă. Sper ca <<Toate piesele de dragoste>> să aline multe suflete.” ne spune Nicole Cherry.

Piesa a fost compusă de Theea Miculescu, Emanuel Masson și David Ciente, iar producția a fost realizată de Emanuel Masson și David Ciente. Fanii artiștilor au parte și de un videoclip, realizat de Loops Production, în regia lui SAN și alături de David Mogan ca DOP.

,,Dacă în <<Alo, Alo>> personajul meu era lipsit de empatie și interes cu privire la dorințele fetei, în <<Toate piesele de dragoste>> acesta se arată mult mai înțelegător, chiar împăciuitor. Bucurați-vă de piese, căci mai e puțin și veți putea experimenta cu adevărat și personajele din <<Romina VTM>>, fiți atenți la versuri, dezvăluie mult din plot.” ne spune rareș.

,,Romina VTM” este un nou film românesc, fiind o combinație omogenă între musical și comedie romantică, care se va lansa pe 2 ianuarie 2023 în toate cinematografele din țară. Printre numele din distribuție se numără și Bogdan de la Ploiești, Nicole Cherry, Tzanca Uraganu, YNY Seby, Costel Biju, Rareș Mariș, Cristina Pucean și mulți alții. Pelicula este produsă de Vidra Production, alături de Selly Media Network.

Nicole Cherry este una din cele mai cunoscute artiste din România, fiind un nume sonor în industria muzicală, la doar 23 de ani. Artista și-a început cariera la o vârstă fragedă, participând la numeroase competiții muzicale unde a început să fie recunoscută pentru talentul ei. Primul ei single, “Memories”, a fost un real hit, câștigând chiar și premii precum “Best Breakthrough Artist” în 2014. De-a lungul carierei sale, Nicole a colaborat chiar și cu artiști internaționali precum Mohombi sau Joey Montana. Nicole Cherry e o prezență importantă în lumea muzicală românească, fapt dovedit prin cele peste 2 milioane de fani pe Instagram și alte milioane de vizualizări pe Youtube sau de ascultări pe platformele de streaming.

Originar din Cluj, rareș are o poveste atipică pentru un artist. Un student de 10 la Drept, a renunțat la facultate pentru a intra în competiția One True Singer, pe care a și câștigat-o. Single-ul lui rareș, ,,Nașpa”, alături de Arkanian, s-a dovedit a fi un real succes, dominând, peste vară, cele mai mari festivaluri din țară, Untold, Neversea, Summerwell și Electric Castle, iar rareș nu s-a oprit aici. Piesa sa, ,,Buchet de trandafiri”, în colaborare cu Olivia Addams, a pus stăpânire săptămâni la rând pe primele poziții ale topurilor de radio, atingând locul 2 în Media Forest. Toate aceste reușite i-au adus lui rareș titlul de Best New Artist, tocmai câștigat la The Artist Awards. Cel mai recent single lansat pe 11 noiembrie, ,,Tokyo” – a reușit și el deja să cucerească radiourile și pe fanii artistului.

Articole similare

rareș și Liviu Teodorescu spun lucrurilor pe nume în ,,Hai sictir”

O piesă wild, plină de energie și autenticitate, „Hai sictir” surprinde momentul în care te saturi d...

Sound-uri noi: “Como El Agua” (Sickotoy x Nicole Cherry) remixată de Andrew Barabancea

Inițial produsă și interpretată de Sickotoy și Nicole Cherry, piesa “Como El Agua” primește o formă ...

rareș - “Love Is Harder”: o călătorie sufletească prin durere și nostalgie

Promitem că te vei reîndrăgosti de rareș, nu doar datorită piesei “Love Is Harder”, ci și pentru car...