Netflix a adunat 15,8 milioane de abonați în primele trei luni, dublu față de estimările inițiale

CoolNews, Filme
share

Netflix, serviciul de video streaming, a înregistrat un număr record de abonaţi în primele trei luni ale anului 2020. Datorită pandemiei de coronavirus, care a adus izolarea oamenilor la domiciliu, numărul de subscriberi prevăzut de compania americana pentru începutul anului s-a dublat. Targetul Netflix pentru primele trei luni a fost de 7 milioane, iar la finalul lunii martie a ajuns la 15.8 milioane de abonaţi, scrie Mediafax.ro.

Dacă în ianuarie şi februarie numărul de noi abonaţi a fost unul aşteptat, în martie, atunci când a fost declarată pandemia, Netflix a devenit principala ţintă a oamenilor. 7 milioane de subscriberi au venit din Europa, din ţările arabe şi Africa şi 3,6 milioane din Asia.

Compania a precizat că această creştere este una temporară şi că se aşteaptă la o revenire la normal la finalul lunii iunie, prevăzând o creştere de 7.5 milioane de abonaţi pentru trimestrul al doilea.

„Ne aşteptăm să vedem o scădere, iar numărul de abonaţi să se reducă în momentul în care izolarea la domiciliu se va încheia. Sperăm că va fi în curând”, se arată într-o scrisoare trimisă de companie către acţionari, potrivit Financial Times.

Articole similare

Oscar 2024: 6 filme nominalizate pe care le poți vedea pe Netflix

Pe data de 10 martie, lumea cinematografiei se pregătește pentru una dintre cele mai prestigioase ce...

Bridgerton revine cu sezonul 3 în două părți, în mai și iunie

Astăzi, Netflix și Shondaland anunță că Bridgerton va reveni pentru cel de-al treilea sezon în 2024....

84 de filme noi și animații de Crăciun pe serviciile de streaming în România! Vezi aici lista comple...

Articolele noastre cu filme de Crăciun a ajuns virale în fiecare an, iar anul acesta am făcut o nouă...