Moment emoționant: LINO a cerut-o în căsătorie pe iubita lui la petrecerea de ziua sa

Celebrități, CoolNews, NEWS
share

Recent, LINO și-a sărbătorit ziua de naștere alături de prieteni apropiați, artiști și alți oameni din industrie, iar surprizele nu au încetat să apară. Artistul a decis să facă pasul cel mare la doar 26 de ani și cuprins de emoții și-a cerut iubita în căsătorie. Cei doi formează un cuplu de peste un an, iar el este convins că și-a găsit sufletul pereche.

„Sunt recunoscător pentru toți oamenii care îmi sunt alături zi de zi și care au continuat să mă susțină de-a lungul timpului. Celor două echipe importante din viața mea, Bear Music și Cat Music, nu pot decât să le mulțumesc pentru dedicare. Anul acesta am ales să celebrez nu doar aniversarea mea, dar și oficializarea albumului meu care se va lansa în anul 2024. Cât despre cel mai important moment al serii, nu pot să zic decât că mă bucur enorm că Delia este parte din viața mea și cred că, am ales cel mai bun moment pentru a o cere în căsătorie„, spune LINO.

LINO este unul dintre cei mai populari artiști ai momentului, iar printre cele mai de succes piese ale sale se regăsesc „Maracas” (alături de MIRA), „MEDU$A”, „Shoturi”, „N-are rost”, „Snapchat” (feat. 2americani), „Panamera” (feat. Aspy), dar și „Dau Moda” (alături de Jador). Artistul a colaborat pentru prima dată și cu RUBY și au lansat „Ne certăm”, iar recent a lansat alături de Petre Ștefan, o poveste muzicală în două părți: „Still/ Seria 7”, o fuziune remarcabilă a talentelor și stilurilor lor muzicale.

 

Articole similare

„SCAPĂ DE COȘMAR! Virgin Radio îți transformă cel mai groaznic weekend într-un weekend de vis la mun...

De Halloween, Virgin Radio transformă coșmarurile de weekend într-un motiv de distracție! Prin noul ...

Mahmut Orhan a electrizat Bucureștiul: 10 ore de muzică, patru artiști și mii de oameni

Bucureștiul a vibrat pe ritmuri electronice pe 9 octombrie, la un eveniment care l-a adus pe Mahmut ...

[BREAKFAST] Un „tiny rave” la ecografie: când glumele de tată nu bat pe aceeași frecvență

Un viitor tătic de 31 de ani a aflat pe pielea lui că umorul de tată are momentul și locul lui — și ...