Mitică Dragomir s-a luat la bătaie cu un protestatar pe Calea Victoriei. Poliția a deschis dosar penal

Celebrități, CoolNews, NEWS
share

Mitică Dragomir, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal a fost luat la rost, marți seară de celebrul protestatar, Marian Ceaușescu, la ieșirea din sediul unei televiziuni. Cei doi s-au îmbrâncit, iar Poliția a deschis dosar penal, scrie adevarul.ro.

Imaginile au fost văzute si de polițiștii de la Secția 1 care au deschis un dosar penal în rem.

„Cu privire la imaginile apărute în spațiul public, în care a avut loc o agresiune între mai multe persoane, Serviciul Informare și Relații Publice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București este abilitat să comunice următoarele:

Polițiștii Secției 1 s-au sesizat din oficiu, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru a se stabili participația fiecărei persoane”, se arată într-un comunicat al poliției.

 

sursa foto: Captura video Facebook

Articole similare

[BREAKFAST] Un concurs de frumusețe pentru pisici s-a terminat cu bătaie. Președinta juriului a fost...

Un concurs de frumusețe pentru pisici, organizat în statul american Arizona, s-a transformat într-un...

Bazaar la Grădină de Mărțișor, eveniment cu produse handmade create de antreprenori și artiști local...

Bazaar la Grădină, seria de evenimente care își propune promovarea micilor antreprenori și artiștilo...

Bătaie la o piscină din Germania, din cauza unor copii care se jucau. În jur de 250 de oameni implic...

În jur de 250 de oameni s-au luat la bătaie la o piscină din Berlin, la doar câteva zile după ce un ...