Confidenţialitate

Miratopia: proiecții video interactive, la mall

CoolNews, Tech
share

O nouă experiență video interactivă, Miratropia,  este rezervată bucureștenilor până pe 11 iulie. Intrarea la Miratopia este gratuită!

 Sun Plaza a lansat  un spațiu cu proiecții video interactive, realizat cu ajutorul tehnologiei digitale, menit să trezească simțurile și să îi poarte pe vizitatori într-o lume aproape magică.

La etajul 1 al centrului comercial, în zona centrală, vizitatorii pot intra în studioul amenajat cu ajutorul unei tehnologii ce are la bază senzori de mișcare, astfel că proiecțiile video se vor modifica în funcție de comportamentul lor. Cei curioși, care pătrund în Miratropia,  vor putea face astfel o călătorie prin tărâmuri extraordinare, cu detalii uimitoare inspirate de lumea subacvatică, terestră, de înaltul cerului, până la spațiul cosmic.

Lucrările se transformă în funcție de prezența oamenilor – aici distincția dintre privitor și artă este complet dizolvată, exemplificând exact modul în care tehnologia digitală extinde lumea artei. Experiența este potențată de sunetul dedicat fiecărui moment.

Elementele grafice interactive și modurile diverse de a interacționa, fac experiența cu adevărat specială și instagramabilă.

Proiecțiile durează aproximativ 10 minute și sunt compuse din șapte momente diferite:

  1. Vizitatorii vor putea pătrunde în lumea subacvatică și interacționa cu vietățile marine. Vor sta aproape de rechini, vor încerca să atingă meduzele și astfel vor înțelege mai multe despre această lume misterioasă.
  2. Vor continua călătoria într-un spațiu terestru liniștitor, înconjurat de snopi de grâu imenși și de un cer superb, unde vor putea descoperi ce se întâmplă când încearcă să interacționeze cu elementele proiectate în jurul lor.
  3. Vor păși apoi în pădurea magică, un spațiu ireal de frumos ce îi va primi cu fluturi și licurici, animăluțe și copaci strălucitori. Vor fi invitați să interacționeze cu elementele din jurul lor pentru a descoperi „magia” pădurii.
  4. Călătoria continuă spre cer, unde vor putea dansa printre nori și le vor putea schimba forma, însuflețindu-i cu mișcările lor.
  1. Siluetele celor din cub se vor transforma în lumină, iar poziția lor va influența dinamica grafică, fluidă, electrizantă a acesteia.
  2. Vor putea păși pe Soare și interacționa cu suprafața lui, generând explozii solare. Vor vedea îndeaproape cum arată suprafața de plasmă fierbinte a astrului ce face posibilă viața pe Pământ.
  1. Vor pătrunde apoi în spațiul cosmic și se vor plimba printre planete. Au ocazia unică să interacționeze cu stelele, planetele, cometele și să descopere un spațiu pe care doar astronauții au privilegiul să îl cunoască.
Articole similare

Antenele GSM chiar pot să fie periculoase...

Furtuna de seara trecută a lăsat ceva urmări în București și în Ilfov. Adepții teoriilor conspirație...

Au montat aer condiționat în Gara de Nord și toată lumea vorbește despre asta...

În Gara de Nord din București și-au făcut apariția noi aparate de aer condiționat, iar modul în care...

Val de meme și glume după ce un elicopter Black Hawk a aterizat forţat în piaţa Charles de Gaulle...

Ceea ce părea o altă zi de vară obișnuită a început în București cu un elicopter militar care a ater...