Ministrul Sănătății: Stațiunile de pe litoral pot deveni adevărate focare de COVID-19

NEWS
share

Aflat în vizită de lucru la Constanța, ministrul Sănătăţii a declarat miercuri, că turiştii aflaţi pe litoral trebuie să respecte regulile recomandate în actuala perioadă de pandemie şi speră ca la jumătatea săptămânii viitoare să existe cadrul legislativ în acest sens.

“Turiştii trebuit să ştie că, chiar dacă nu mai există cadrul legislativ pentru o perioadă, noi sperăm ca la jumătatea săptămânii viitoare să avem acest cadru legislativ, trebuie să respecte aceleaşi reguli. Cei care sunt asimptomatici sau care solicită externarea să meargă în izolare voluntară la domiciliu măcar 14 zile. Cei care se simt rău să se prezinte la unităţile de primire urgenţe, să evalueze starea lor de sănătate. Un simptom respirator trebuie tratat şi trebuie suspicionat ca o infecţie cu COVID”, a spus Nelu Tătaru.

Ministrul a confirmat, totodată, ipoteza că tinerii care se distrează pe litoral, fără respectarea regulilor transmise de autorităţi, pot transmite virusul în alte judeţe. De asemenea, Tătaru nu a exclus varianta că aglomerările de turişti de pe litoral pot deveni focare de infecţie COVID-19.

“Există această posibilitate. Tot ceea ce înseamnă contact fizic prelungit, nepăstrarea unei distanţări fizice, pot face o transmitere. Simptomatologia într-o infecţie COVID începe din a doua până în a zecea zi. Tinerii se pot distra în condiţiile şi în normele pe care le-am stabilit cu cei de la HORECA. Am stabilit nişte norme de desfăşurare şi funcţionare atât a plajelor, teraselor, cât şi a hotelurilor”, a menţionat ministrul Sănătăţii, adăugând că ‘există posibilitatea ca aglomerările să devină focare’ şi că “în acest moment (…) nu trebuie gestionată neapărat Constanţa, ci tot ce se întâmplă în acest sezon estival”.

Articole similare

O nouă plajă, inaugurată astăzi la Eforie Nord. Turiștii vor putea folosi zona nou amenajată, spune ...

O plajă care nu exista până acum, inaugurată astăzi. Este anunțul venit de la ministrul Mediului. Mi...

[BREAKFAST] Metodă ingenioasă de furt pe litoralul românesc: Hoții își aleg victimele dintre turiști...

Una din metodele preferate de hoți, care face sute de victime pe litoralul românesc, este cea cu zia...

[BREAKFAST] Cât costă să pui cearșaful pe unele plaje de pe litoralul românesc? În Mamaia este cel m...

Plaja cu cearşaf revine în atenţia publică după ce un operator privat de plajă din Mamaia a institui...