Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă: Valul patru al pandemiei va fi al nevaccinaţilor

NEWS
share

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, spune că valul patru al pandemiei va fi al nevaccinaţilor.

“Ne pregătim de valul patru încă de la finalul valului trei. Atunci când am modificat ordinul pentru redeschiderea spitalelor, am solicitat spitalelor şi direcţiilor de sănătate publică să ataşeze un plan de revenire a numărului de paturi destinate pacienţilor COVID la un număr mai mare, dacă se observă o recrudescenţă a cazurilor. Dar aici vorbim de situaţia nefericită în care avem mulţi pacienţi spitalizaţi.

Ce trebuie să fim conştienţi este că şi în aceste ţări în care, într-adevăr, numărul de cazuri a crescut, nu a crescut semnificativ sau nu atât de mult ca în valurile anterioare numărul spitalizărilor şi numărul deceselor.

Practic, chiar dacă cazurile au crescut, persoanele vaccinate nu au risc de a dezvolta formă severă de boală”, a declarat Ioana Mihăilă, într-o intervenție la postul de televiziune Digi 24.

Articole similare

Regizorul fenomenului La Casa de Papel pregătește un nou serial inspirat de pandemie

Alex Pina, creatorul serialului La Casa de Papel, și-a reînnoit contractul cu Netflix și lucrează de...

Ministrul Sănătății: „Purtarea măștii la interior și la exterior va fi doar recomandată, nu obligato...

Ministrul Sănătății a susținut o conferință de presă în care a prezentat noutățile legislative odată...

Klaus Iohannis: Din 8 martie se ridică starea de alertă

Președintele a anunțat că din 8 martie, nu va mai fi prelungită starea de alertă în România, în cond...