Ministrul Educației: De ce s-au făcut așa puține teste în școli? Cu ce vor fi înlocuite testele rapide

NEWS
share

Ministrul Educației anunță că testele rapide din școli vor fi înlocuite cu cele non-invazive.

Și când spunem non-invazive, ne referim la testele pe bază de salivă, care ar putea fi folisite în școli după terminarea vacanței de primăvară.

Sorin Cîmpeanu mai spune că așa s-ar putea face testarea în masă în unitățile de învățământ.

Din cele peste 1 milion de teste antigen repartizate școlilor, au fost făcute numai 19.000:

Faptul că au fost utilizate doar 19.000 au avut două cauze: lipsa de personal medical care să administreze aceste teste și foarte mulți părinți care au considerat că aceste teste sunt invazive, motiv pentru care nu și-au dat acordul, acord care era necesar în mod expres.”

Aceste teste pe bază de salivă pot fi autoadministrate, sub supravegherea cadrului didactic, dar va fi necesar acordul părinţilor, subliniază ministrul Educației:

„Odată cu achiziția de teste non-invazive, sunt îndreptățit să sper că acea testare în masă în școli va putea să fie un fapt. Dacă este vorba de acele teste de salivă, am văzut că ele pot fi autoadministrate, sub supravegherea cadrului didacic. Va mai fi nevoie de acordul părinților, dar sunt absolut sigur că orice părinte își va da acordul în această situație.”

Articole similare

Paște 2024: Când începe vacanța elevilor și când se întorc la școală

Se apropie vacanța de Paște pentru elevi. Potrivit programului anunțat de Ministerul Educației, aceș...

Elevii se reîntorc în bănci. Prima zi de școală din anul 2024 reprezintă și startul modulului 3 de c...

8 ianuarie este prima zi de cursuri din anul 2024 și startul modulului 3 de cursuri.  Elevii vor ...

Noile legi ale Educației: Se menține Evaluarea Națională, dar unele licee pot organiza examen de adm...

Au fost prezentate noile legi ale Educației de către ministrul Ligia Deca. O primă schimbare: în șco...