Mii de bărbați au ajuns la medic după ce și-au injectat ulei de gătit în organele genitale

CoolNews
share

Medicii s-au alarmat după o serie de probleme grave în urma cărora unii bărbați din Papua Noua Guinee au rămas impotenți.

În ultimii 2 ani, aceștia au tratat mii de bărbați care și-au injectat în organele genitale tot felul de substanțe, inclusiv siliciu, ulei de nucă de cocos, ulei pentru bebeluși și ulei de gătit.

S-a ajuns la infecții urâte care au avut nevoie de intervenții chirurgicale, iar în unele cazuri țesutul erectil a fost atât de deteriorat, încât bărbații au rămas impotenți.

Akule Danlop, chirurg dintr-un spital din Port Moresby, capitala țării, a povestit pentru The Guardian că personal a tratat mai mult de 500 de bărbați în ultimii 2 ani. Vârsta celor care apelează la astfel de practici variază între 16 și 55 de ani, iar printre ei se află și unii cu școală multă.

„Există bărbați care se află în locuri de muncă respectabile, precum firme de avocatură. În mod preponderent, ei regretă ce au făcut”, spune Danlop.

Doctorul a explicat că mai grav este că nu toți bărbații care au probleme se prezintă la medic, astfel că numărul celor care își fac astfel de injecții și ajung la complicații este mult mai mare.

Dorința bărbaților de a-și mări penisul a înregistrat o creștere și în Marea Britanie.

Două dintre cele mai mari clinici de chirurgie cosmetică din Marea Britanie spuneau în luna octombrie 2018 că au început să primească aproximativ 700 de cereri pe lună în condițiile în care în 2015 înregistrau puțin peste 10 solicitări.

Doctorul Asif Muneer, de la Asociația Britanică a Chirurgilor Urologici, îi descurajează pe bărbații care vor să apeleze la astfel de intervenții chirurgicale, spunându-le că pot trezi cu complicații majore.