Microsoft spune că poate cumpără Tik-Tok până pe 15 septembrie, dacă Donald Trump nu se implică

CoolNews, Tech
share

Într-o declarație emisă duminică, Microsoft recunoaște pentru prima dată faptul că este în discuții cu Byte Dance pentru achiziționarea aplicației TIK-Tok pe teritoriul Statelor Unite.

Microsoft spune că lucrează alături de guvernul american în această achiziție și intenționează să încheie discuțiile, indiferent de rezultat, până pe 15 septembrie.

Declarația vine la două zile după ce Donald Trump a declarat că e foarte posibil să emită un decret prin care să interzică aplicația în Statele Unite.

”În ceea ce priveşte TikTok, îi interzicem în Statele Unite”, a spus președintele Donald Trump în cadrul emisiunii Air Force One.

TikTok a fost lansată în China în septembrie 2016 de Zhang Yiming. Un an mai târziu, TikTok se lansa internațional iar succesul a venit rapid. Fuziunea în august 2018 cu Musical.ly a fost parte din rețeta succesului. În 2019 trecea de 1 miliard de utilizatori. În ceea ce priveşte numărul de utilizatori activi zilnic, TikTok a depăşit LinkedIn, Twitter, Pinterest şi Snapchat. Dintre aceştia, circa 150 de milioane reprezintă utilizatori activi doar în China.

În acest moment toată afacerea depinde, în mare măsură, de acceptul președintelui Trump.

Articole similare

[BREAKFAST] Donald Trump şi-a lansat propria linie de încălţăminte, la o zi după amenda cu 355 de mi...

Pantofi aurii cu talpă înaltă, cu un detaliu al steagului american pe spate, sunt vânduţi sub numele...

(P) Îmbrățișează viitorul cu "Future Jobs Cup", un proiect TikTok și Școala de Valori

Într-o lume în continuă evoluție digitală, este din ce în ce mai important să dobândim abilități ese...

INNA cucerește Asia: challenge-ul ”Up” de pe TikTok, aproape 850 000 de videouri

INNA continuă seria pieselor de succes care cuceresc topurile internaționale. Single-ul ”Up” în cola...