Metroul din Cluj, în linie dreaptă. Va trebui să fie gata până în 2026

NEWS
share

Glumele cu metroul din Cluj sunt aproape de final.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat faptul că proiectul va fi finanțat din Programul National de Reformă și Reziliență și va trebui terminat până în 2026, adică în aproximativ 5 ani.

„În documentul discutat cu Ministerul Transporturilor și cu care vom merge la Comisia Europeană sunt prevăzute investiții în linii noi de metrou la București și Cluj. Domnul Emil Boc m-a asigurat că se va face, dar poate fi împărțit în tronsoane și măcar un tronson sau două să fie gata. Noi raportăm număr de kilometri. Dacă e un risc de întârziere, să putem raporta o bucată din el, să ne luăm banii pe el”, a afirmat Ghinea pentru Economedia

Tot astăzi, Președintele Consiliului Județean Cluj a emis certificatul de urbansim pentru metrou. Acesta a declarat faptul că: „e un proiect de maximă importanță atât pentru Cluj-Napoca și zona metropolitană cât și pentru întreg județul. Tocmai de aceea, realizarea metroului va beneficia de sprijinul constant al Consiliului Județean, astfel încât să devină realitate cât mai curând”.

 

Articole similare

[BREAKFAST] Care este cel mai scump oraș din România? Puterea de cumpărare este un factor decisiv

Care este cel mai scump oraș din lume? Un raport publicat de Numbeo arată că, în 2023, Hamilton, cap...

[BREAKFAST] Un clujean a vopsit trotuarul și și-a făcut singur o parcare ”fără plată”, fix sub indic...

Un clujean a vopsit trotuarul și și-a făcut singur o parcare ”fără plată”, fix sub indicator INTERZI...

S-a deschis stația de metrou Tudor Arghezi. Cum vor circula trenurile

Azi se deschide stația de metrou Tudor Arghezi, de pe Șoseaua Berceni din Capitală.  Sistemul de aut...