01/03/2021 @ 10:41
Mărțișoarele au pus autoritățile pe jar zilele acestea.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus că nu a transmis școlilor recomandarea ca elevii să poarte mănuși atunci când împart mărțișoare sau flori.
Declarația vine după ce la sfârșitul săptămânii trecute, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu îi sfătuia pe elevi să-și pună mănuși pentru ca organizarea acestei sărbători în pandemie să fie mai sigură.
Cîmpeanu a explicat însă că acest lucru ar fi o exagerare.
Ministerul Educației a sfătuit totuși școlile să respecte toate regulile, pentru ca această tradiție să nu se transforme într-o interacțiune care să faciliteze transmiterea virusului.