Mario Fresh continuă călătoria muzicală cu „Floarea Mea”, cea de a doua piesă de pe primul său EP

CoolNews, Muzică, NEWS
share

La aproape două săptămâni din momentul lansării piesei „M-am trezit plângând”, prima piesă de pe EP-ul ce poarta numele „Singurătate”, Mario Fresh continuă călătoria muzicală cu single-ul „Floarea Mea”.

Compusă de către artist alături de Matei-Anton Vasiliu, Florina-Lorena Stoian și Silviu Măzărel, „Floarea Mea” reprezintă a doua parte a poveștii ce dezvăluie o latură mai sensibilă a artistului. EP-ul ce va conține trei piese și va fi disponibil online în curând este dedicat tuturor oamenilor care au sufletul rănit.

„Mă bucur să vă anunț că tocmai s-a lansat «Floarea Mea», cea de a doua piesă de pe EP-ul «Singurătate» pe care l-am pregătit pentru voi. Pot să vă spun că este o piesă sensibilă și încărcată emoțional, ce vine ca o continuare a primei piese «M-am trezit plângând». De abia aștept să o ascultați și sper ca «Floarea Mea» să ajungă la inimile voastre, așa cum a ajuns și la inima mea”, spune artistul despre cea de a doua piesă de pe EP.

Mario Fresh este artistul care a cucerit publicul cu numeroase hituri precum „Brațe străine” (alături de Andra), „Săracă inima mea”, „Dacă pleci”, „Ne mințim”, „Solo” și „Chitara mea”, o reinterpretare a single-ului „Să cântăm, chitara mea”, una dintre cele mai iubite melodii ale tuturor timpurilor. A urmat „Adu-mi soarele”, o piesă pentru toți cei care se simt pierduți atunci când persoana pe care o iubesc pleacă, „Bine de tot”, un proiect plin de culoare, cu o energie incredibilă și „Deziubește-mă” (alături de MIRA), o baladă puternică, plină de însemnătate, care a cucerit topurile de specialitate.

 

Articole similare

Mario Fresh, colaborare cu trapperi pentru EP-ul „Red” - VIDEO

În urma unor sesiuni de scriere s-au strâns mai multe piese ceva mai neobișnuite pentru proiectul să...

EMAA și Mario Fresh cântă despre iubiri predestinate ,,În alte vieți”

EMAA și Mario Fresh colaborează pentru prima dată și fac minuni cu versurile și vocile lor. Piesa „Î...

Alina Eremia și Mario Fresh au cea mai ascultată piesă a anului 2023 de pe radio

Piesa ,,Ai fost” a adus doar bucurie de la lansarea sa oficială, atât pentru artiști, cât și pentru ...