Liviu Dragnea, liderul Partidului Social Democrat, a fost condomant de Instanța Supremă la trei ani și șase luni de închisoare cu executare.
Liviu Dragnea este așteptat să se predea reprezentanților statului român.
În cazul lui Liviu Dragnea, judecătorii au respins apelul DNA. Au menținut sentința inițială, fiind condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Completul de 5 judecători a menținut astfel sentința dată în primă instanță pentru Liviu Dragnea.
Apelul lui Liviu Dragnea a fost admis doar pe latura civilă, scăzând suma pe care o are de plătit drept prejudiciu.
Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare, însă a contestat decizia. În urmă cu o săptămână, judecătorii Instanței Supreme au decis să judece ultimul termen al procesului din dosarul angajărilor fictive și au respins cererile avocaților lui Liviu Dragnea și ai Olguței Șefu, care voiau ca ICCJ să să amâne pronunțarea sau să stabilească un nou termen după data de 5 iunie, ziua în care CCR ar putea da o decizie în cazul sesizării depuse de Iordache privind specializarea completurilor de judecători.
Avocații și-au susținut deja pledoariile finale. Judecătorii trebuie să anunțe o decizie finală.
Întrebat, duminică seara, dacă se teme de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), președintele PSD a replicat: „Eu nu mă tem de nimic. Dacă mă temeam, eram ghiocel. Nu e vorba de teamă, dar completul de judecată dacă va rezista presiunilor inimaginabile vor da achitare, pentru că sunt complet nevinovat, dacă nu vor rezista vor da condamnare”.