Lidia Buble trimisă în judecată de DIICOT sub acuzația de dare de mită

Celebrități, CoolNews
share

Procurorii DIICOT au decis trimiterea în judecată a cântăreţei Lidia Buble, sub acuzaţia de dare de mită. Aceasta este acuzată că ar fi dat 900 de lei unor agenţi de poliţie pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest şi pentru a nu fi sancţionată că nu avea declaraţie pe proprie răspundere necesară la deplasarea pe timpul nopţii. Cei doi aegenţi de poliţie şi încă o persoană, trimişi şi ei în judecată, precizează news.ro

”Prin rechizitoriul din data de 16.11.2021, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, sub măsura preventivă a controlului judiciar, a doi agenţi de poliţie din cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. De asemenea, prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui număr de 2 inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi instigare la dare de mită”, a transmis, luni, DIICOT, într-un comunicat de presă.

 ”Suma de bani primită de către inculpaţi cu titlu de mită, a fost remisă de către o inculpată cercetată în cauză, atât cu scopul de a nu fi testată cu aparatul etilotest, cât şi pentru a nu fi sancţionată contravenţional întrucât aceasta nu avea asupra sa declaraţia pe proprie răspundere necesară pentru deplasarea pe timp de noapte pe parcursul instituirii stării de alertă pe fondul panedmiei COVID-19, respectiv nu deţinea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, fapt ce constituia contravenţie conform art. art. 101 alin. (1) pct. 18 din acelaşi act normativ. De asemenea, prin actul de sesizare, s-a reţinut faţă de un alt inculpat, cercetat în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la dare de mită, faptul că, la data de 15.02.2021, în intervalul orar 02:55:30 – 03:01:35, în timpul unei convorbiri telefonice purtată cu inculpata cercetată pentru săvâşirea infracţiunii de dare de mită, a instigat-o pe aceasta să ofere diverse sume de bani cu titlu de mită, cuprinse între 300 lei şi 200 euro către lucrătorii de poliţie”, au mai transmis procurorii.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Bucureşti. Conform noului Cod Penal, darea de mită se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Articole similare

Lidia Buble lansează „Roșu Nuclear", single-ul care te va scoate din rutină

Cu o ascensiune artistică permanentă, dar și schimbări autentice, Lidia Buble aduce publicului un no...

Lidia Buble și Fly Project lansează piesa „Oh La La”, un single super hot și efervescent

Lidia Buble, artista ce a cucerit, atât publicul din România, cât și cel internațional, alături de F...

Lidia Buble lansează „Robándote un beso", piesa fierbinte a verii 2023, alături de multiplu câștigăt...

Lidia Buble își surprinde fanii cu un featuring fresh, alături de artistul, compozitorul și câștigăt...