​La Cluj s-a redeschis Rock Academy sub coordonarea lui Costi Cămărășan- fondatorul trupei Compact.

CoolNews
share

Proiect educațional pornit acum aproape zece ani la Cluj, Rock Academy a fost locul pe unde au trecut și învățat muzică și un instrument muzical peste 500 de copii și adulți.​

Înființată din dorința de a împărtăși din experiența unei jumătăți de secol de rock, concerte, turnee și albume, Academia este visul al unui veteran al scenei românești, Costi Cămărășan, fondator al legendarului grup Compact. Aici porțile sunt deschise oricui, indiferent de vârstă, pentru a învăța chitara, în toate formele ei, basul, tobele sau tehnica vocală. Mediul de studiu este foarte prietenos, axat pe interactivitate și o deprindere firească a cunoștințelor.

Echipa școlii e formată din Sofia Mărculescu (predă canto), Sânziana Țârc ( pian), Erik Forro (chitară), Tudor Runcanu (chitară), David Kiss (percuție), Petru Andrei (bass), Alex Macarie ( producător și DJ), Nadine Puică-Dat (PR/marketing/vânzări).

De asemenea, tot aici, este încurajată activitatea de trupă, în momentul în care evoluția elevilor permite acest gen de interacțiune. Pe lângă pregătirea practică a instrumentului, în cadrul cursurilor, accentul se pune și pe familiarizarea cu istoria și particularitățile genului muzical studiat, pe lângă orele teoretice, elevii fiind angrenați și în workshopuri cu profesioniști ai genului.

Deschisă într-o nouă locație, Rock Academy oferă astăzi cursanților săi cel mai plăcut mod de a învăța, oferindu-le instrumente și toate accesoriile necesare pentru o bună desfășurare a procesului de învățare. În plus, prin amplasarea sa, pe strada Lutoasă, la numărul 12, nu departe de Piața Cipariu, Academia se află într-o zonă extrem de accesibilă indiferent din ce parte a orașului ai veni.

Muzica este și va fi mereu o preocupare și o bucurie a spiritului, iar învățarea ei un motiv de mulțumire și mândrie pentru fiecare dintre noi. Tocmai de aceea, am redeschis portile Rock Academy, pentru oricine dorește să își descopere și o altă dimensiune a sufletului!” – Costi Cămărășan

Articole similare

[BREAKFAST] Care este cel mai scump oraș din România? Puterea de cumpărare este un factor decisiv

Care este cel mai scump oraș din lume? Un raport publicat de Numbeo arată că, în 2023, Hamilton, cap...

[BREAKFAST] Un clujean a vopsit trotuarul și și-a făcut singur o parcare ”fără plată”, fix sub indic...

Un clujean a vopsit trotuarul și și-a făcut singur o parcare ”fără plată”, fix sub indicator INTERZI...

Studiu: Peste șase din zece absolvenți de liceu din medii defavorizate nu se înscriu la facultate

65% dintre absolvenții de liceu din mediul rural nu se înscriu în învățământul superior, comparativ ...