Confidenţialitate

Klaus Iohannis, despre proteste: Extremismele de orice fel sunt toxice și nocive

NEWS
share

Președintele Klaus Iohannis a condamnat protestele violente de luni seara şi le-a catalogat drept xenofobe și extremiste. Şeful statului precizează că singurele căi prin care vom stopa această pandemie sunt, pe de o parte, restricțiile iar, pe de altă parte, vaccinarea.

Preşedintele Klaus Iohannis vorbeşte în mesajul său despre încercarea de a captura politic protestele şi a le transforma în „ vectori de propagare a urii, xenofobiei și antisemitismului”. Este o încercare pe care o condamnă cu fermitate. El reaminteşte politicienilor, indiferent de partidul din care provin, că au o responsabilitate uriaşă în aceste momente.

“Violența, instigarea la nerespectarea legii, la comportamente care pun în pericol viața românilor, extremismele de orice fel promovate în numele dreptului la liberă exprimare sunt toxice și nocive” – se arată în comunicatul transmis deșeful statului.

Klaus Iohannis mai spune că fricile, temerile și nemulțumirile românilor, în această perioadă extrem de dificilă, sunt firești și îndreptățite. Din păcate, adaugă el, respectarea măsurilor ne poate ajuta să reducem răspândirea coronavirusului. Respectarea măsurilor şi continuarea vaccinării.

În același timp, preşedintele cere  autoritățile responsabile cu gestionarea pandemiei să facă mai mult, să dialogheze mai mult cu oamenii, să le explice de ce au fost implementate unele măsuri şi care este eficiența lor.

Articole similare

Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a cere restricții mai dure în Germania (AUDIO)

Protestele sunt parte a aşa-numitei mişcări ”Zero Covid”, iar cei care demonstrează cer reguli mai s...

Nota de plată după protestul din București, de luni seară: 32.000 de euro (AUDIO)

Poliţia Locală Bucureşti a făcut o evaluare după protestele desfăşurate luni seara în Capitală. Au f...

Proteste duminică seara, în urma noilor restricții impuse de Guvern. Record la ATI

Aseară, au intrat în vigoare noile restricţii impuse de Guvern în încercarea de a ține în frâu criza...