Confidenţialitate

Klaus Iohannis anunță relaxarea măsurilor

NEWS
share

E oficial! Weekendul aduce o relaxare a măsurilor din România. Anunțul a fost făcut, joi seara, de președintele Klaus Iohannis, după ce a avut o întâlnire la care a participat premierul, mai mulți membri din Guvern, șefi de instituții și experți.

”Aceste măsuri au fost discutate astăzi în întâlnirea pe care am avut-o. Ele vor fi în detaliu enunțate de Comitetul Național și, în final, vom avea o Hotărâre de Guvern care impune aceste relaxări.

Avem date cheie. Prima etapă de relaxare va avea loc chiar acum, în 15 mai, deci în weekendul care urmează deja vom avea câteva măsuri de relaxare funcționale. Următoarea etapă este 1 iunie, pe urmă 1 iulie, pe urmă 1 august.

Așadar, din 15 mai se elimină portul măștii în exterior, cu câteva excepții, desigur. Rămân excepțiile din exterior unde trebuie să purtăm în continuare masca, cum ar fi piețele, târgurile sau stațiile de transport public, fiindcă în mijloacele de transport public masca va rămâne obligatorie, cum va rămâne masca obligatorie în spațiile din interior. Deci, prima măsură, în aer liber se renunță la această mască.

A doua măsuri care intră imediat în vigoare este eliminarea restricțiilor de circulație noaptea și simultan se elimină orice restricții asupra programului agenților comerciali. Deci, magazinele vor reveni la programul normal pe care l-au avut.

Tot din acest weekend pot să vă dau câteva exemple. Activitățile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din locuri ocupate, deci cu spectatori. În interior vom avea, de asemenea, câteva relaxări care încep majoritatea din 1 iunie, când va crește capacitatea de cazare, va crește capacitatea de servire în restaurante și așa mai departe. Sunt foarte multe măsuri, ele vor fi prelucrate de Comitetul Național și vor fi toate aduse la cunoștința publicului.

Câteva detalii – avem, bunăoară: nunți, botezuri, mese festive unde pot participa în exterior, deci în aer liber, începând cu 1 iunie maximum 70 de persoane; nunți, botezuri, mese festive în interior maximum 50 de persoane de la 1 iunie. De la 1 iulie numărul crește, de la 1 august numărul crește. Dar, și aici este foarte important, dacă organizatorul garantează că toate persoanele care participă sunt vaccinate se renunță la restricționarea numărului de participanți.

Deci, mai concret, dacă, pe 15 iulie, cineva dorește să organizeze o nuntă într-un spațiu închis, în interior, și garantează că toți participanții sunt vaccinați nu se mai aplică restricționarea la un număr de – ar fi atunci – 70 de persoane.

Similar, la exemplul sălile de sport, numărul de participanți este restricționat, însă dacă organizatorul, managerul sălii de sport, garantează că toate persoanele care intră sunt vaccinate, numărul de participanți poate să crească. Aceste măsuri sunt gândite, pe de o parte, să ne protejeze, pe de altă parte, să ne reluăm cât de mult viața normală și, evident, încurajează vaccinarea.

În final, o remarcă legată de școli. Noi păstrăm în continuare normele care țin de rata de incidență. Deci, avem în continuare scenariul verde, galben, roșu. Aceste lucruri se aplică ca și până acum.

Este previzibil ca în următoarele săptămâni majoritatea localităților să intre în scenariul verde și, în acest fel, majoritatea elevilor se vor întoarce fizic în școli. Deci, în privinţa școlilor, se aplică normele de până acum, însă relaxările care sunt valabile sunt, evident, valabile pentru toată lumea. Este foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școală și este foarte de dorit să se încheie cu majoritatea românilor vaccinați”, a spus Klaus Iohannis.

FOTO: Marius Mantea

Articole similare

Noi măsuri adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (DOCUMENTE)

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea numărul 50 privind propunerea adop...

România a modificat lista statelor cu risc epidemiologic ridicat

Lista statelor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată de autoritățile române.35 de state s...

Florin Cîţu a anunţat că de la 1 august vor fi noi relaxări

Întrebat dacă vor exista noi restricţii sau relaxări de la 1 august, premierul Florin Cîţu a spus că...