Klaus Iohannis a apărut fără mască în mai multe fotografii de la Consiliul European. Reacţia Administraţiei Prezidenţiale

NEWS
share

Administraţia Prezidenţială a reacţionat printr-un comunicat de presă, după ce fotografiile s-au viralizat, și a transmis că în acel spaţiu purtarea măştii de protecţie era opţională.

Iohannis apare alături de mai mulţi lideri europeni printre care şi Emmanuel Macron şi premierul danez Mette Frederiksen, care poartă mască.

Într-o altă fotografie, Iohannis a fost surprins fără mască pe holuri.

Administraţia Prezidenţială: „În contextul pandemiei de COVID-19, reuniunea Consiliului European s-a desfăşurat în condiţii maxime de siguranţă sanitară, însă purtarea măştii în cadrul şedinţelor plenare, cât şi în alte formate restrânse, a fost opţională, şi nu obligatorie, aşa cum s-a putut observa de altfel din înregistrările video şi din fotografiile realizate pe durata Consiliului. Cu toate acestea, pe parcursul celor 4 zile şi 4 nopţi de negocieri intense, Preşedintele României, la fel ca şi alţi lideri europeni, a folosit masca de protecţie, existând doar unele excepţii punctuale, cu durată limitată.”

În pozele de pe site-ul Consiliului apar și alți oficiali fără mască în spațiu închis.
În aproape toate fotografiile, președintele României poartă mască, mai puțin în a 4-a zi a summit-ului.