„Am iubit și am trăit momente romantice cu bărbați și aleg acum să mă consider homosexual.” a explicat Kevin Spacey.
Deși în ultimii ani au existat numeroase zvonuri despre orientarea sexuală a actorului principal din House of Cards, Kevin Spacey s-a ferit să facă o declarație publică despre asta. Situația s-a schimbat în urmă cu câteva zile, când Kevin Spacey a fost acuzat public de actorul american Anthony Rapp (din Star Trek) că i-ar fi făcut avansuri sexuale în trecut.
Urmare a acestor acuzații, Kevin Spacey a distribuit acest tweet:
— Kevin Spacey (@KevinSpacey) October 30, 2017
Actorul își începe declarația publică spunând că îl respectă enorm pe actoryk Anthony Rapp și că nu-și amintește cele povestite de el. „Dar dacă m-am comportat așa cum povestește el, îi datorez cele mai sincere scuze pentru ceea ce a fost un comportament profund greșit în urma consumului de alcool.” – a scris Kevin Spacey pe Twitter.
„Povestea asta mă încurajează însă să povestesc despre lucruri care se-ntâmplă în viața mea. Știu că există povești și zvonuri despre viața mea personală, alimentate de faptul că sunt foarte protectiv când vine vorba despre viața mea personală. Așa cum știu apropiații mei, de-a lungul vieții mele am avut relații și cu bărbați și cu femei. Am iubit și am trăit momente romantice cu bărbați și aleg acum să mă consider homosexual.” – a explicat Kevin Spacey.
Actorul Anthony Rapp a povestit pentru BuzzFeed News că l-a cunoscut pe Kevin Spacey în 1986, când avea 26 de ani. El spune că a fost invitat de actor în apartamentul săun din New York pentru o petrecere, unde Spacey ar fi avut un comportament neadecvat.