Katty Perry se declară o victimă a rețelelor de socializare

Celebrități, CoolNews
share

Katty Perry a declarat într-un interviu că se consideră o victimă a rețelelor de socializare datorită presiunii pe care o simte la orice mișcare în online. Cântăreața de 33 de ani și cea mai urmărită persoană pe Twitter susține că rețele de socializare precum Instagram și Twitter reprezintă „declinul civilizației” și îi îndeamnă pe fanii săi să-și „trăiască cu adevărat viețile”.

„Cumpărăm haine și produse sau pozăm într-un anumit fel, ori mergem la un eveniment doar pentru a ne face o poză, ceea ce nu e bine pentru noi ca și societate. Cred că este defapt declinul civilizației dacă ne gândim la asta în mod extrem.”, a precizat artista.

Katty Perry crede că atât ea cât și fanii săi trebuie să găsească un mediu în care să se simtă fericiți și vrea să combată dorința de a-și posta fiecare acțiune în online.

Amintim și de modul în care Demi Lovato a gestionat acum câteva zile situația comentariilor răutăcioase pe Instagram. Se pare că tot mai multe vedete își doresc să se retragă încet din zona de influenceri în mediul online.

Articole similare

Probleme de funcționalitate pentru Facebook, Instagram și Messenger. Mai mulți utilizatori au raport...

Într-o zi care a surprins mulți utilizatori de internet, platformele sociale Facebook, Instagram și ...

Meta va eticheta imaginile generate de AI pe Facebook, Instagram și Threads

Meta a colaborat cu partenerii din industrie pentru a se alinia la standarde tehnice comune care să ...

Câţi bani câştigă celebrul Lionel Messi din Instagram. Cât cere fotbalistul pentru o singură postare...

Vedeta argentiniană furnizează acum cel mai bine plătit spectacol din fotbalul american, după ce sep...