Justin Bieber a început să plângă într-un interviu, spunând că n-ar vrea ca Billie Eilish să treacă prin ce a trecut el

Celebrități, CoolNews
share

Justin Bieber și Billie Eilish sunt, fără îndoială, numele din industria muzicală care au reușit să se facă auzite de foarte tinere. La 15 ani Justin Bieber scotea super-hit-ul „Baby„, iar Billie Eilish lansa, la 14 ani, prima sa piesă, „Ocean Eyes”.

Într-un interviu pentru Apple Music, Justin a început spunând: „Vreau să o protejez. Să nu se piardă. Nu vreau ca ea să treacă prin tot ce am trecut eu. Nu îi doresc asta nimănui. Deci da, dacă are vreodată nevoie de mine, sunt doar la un telefon distanță.”

Justin Bieber a scris anul trecut pe rețelele sociale despre problemele pe care acesta le-a avut în ultimul timp și despre modul în care a reușit să treacă peste ele.

După aceea, Billie Eilish a postat pe contul său de Instagram faza din interviu, împreună cu niște fotografii din arhiva personală, acolo unde Billie purta un tricou cu „Justin Bierber”, iar camera ei era plină de afișe din epoca „Baby” a lui Justin.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

stream changes

O postare distribuită de BILLIE EILISH (@billieeilish) pe

Articole similare

Billie Eilish, Nicki Minaj, Taylor Swift și mulți alți artiști cer să fie protejați de abuzurile cre...

Peste 200 de muzicieni de renume au semnat o scrisoare deschisă solicitând protecție împotriva utili...

Billie Eilish a acordat același inteviu pentru al șaselea an consecutiv

Billie Eilish a acordat același interviu pentru al șaselea an la rând. Vedeta a fost intervievată pe...

Justin Bieber și-a amânat toate concertele din America de Nord după ce i-a paralizat jumătate din fa...

Cântăreţul canadian Justin Bieber a decis să îşi amâne toate concertele pe care urma să le susţină î...