Justin Bieber și Billie Eilish sunt, fără îndoială, numele din industria muzicală care au reușit să se facă auzite de foarte tinere. La 15 ani Justin Bieber scotea super-hit-ul „Baby„, iar Billie Eilish lansa, la 14 ani, prima sa piesă, „Ocean Eyes”.
Într-un interviu pentru Apple Music, Justin a început spunând: „Vreau să o protejez. Să nu se piardă. Nu vreau ca ea să treacă prin tot ce am trecut eu. Nu îi doresc asta nimănui. Deci da, dacă are vreodată nevoie de mine, sunt doar la un telefon distanță.”
După aceea, Billie Eilish a postat pe contul său de Instagram faza din interviu, împreună cu niște fotografii din arhiva personală, acolo unde Billie purta un tricou cu „Justin Bierber”, iar camera ei era plină de afișe din epoca „Baby” a lui Justin.