JUNO și JO lansează o nouă piesă împreună: „MĂ MAI IA”!

Muzică
share

La un an de la ultima colaborare, JUNO și JO lansează o nouă piesă, care arată o altă latură a poveștii.

Povestea piesei „Mă mai ia” este îndreptată către momentele de după o despărțire. Mai exact, momentele când îți vine să îți suni fostul partener, să îi spui că ți-a lipsit.

Suntem foarte recunoscători că oamenii au reacționat pozitiv la prima noastră asociere artistică. A ieșit un banger, «Caută-mă» și împreună cu JO, am hotărât să repetăm istoria. Când simți toate astea, simți să returnezi ce ai primit fiindcă te gândești la sentimente și te ia dorul. Așa s-a născut «Mă mai ia». Muzica reală trebuie lansată!” spune JUNO.

Am realizat că povestea noastră l-a inspirat să scrie piesa asta și m-am gândit că ar fi minunat să o cântăm împreună. După «Caută-mă», care a fost un real succes, sper ca «Mă mai ia» să fie cel puțin la fel de bine primită de oameni și să se bucure de încă un cântec cu un mesaj real, sincer și din suflet.”, spune JO.

Piesa este o coproducție Cat Music și HaHaHa Production, iar de muzică s-au ocupat Alexandru Stancu (JUNO), Andrei Tiberiu Maria (Smiley), Florin Boka, Roland Kiss și JUNO.

Articole similare

JUNO continuă să scrie povestea AFRODISIAC cu un nou capitol: „Nimeni nu ne poate despărți” cu JO...

Albumul „AFRODISIAC”, care a strâns până acum piesele „Sufletul meu” și „69” feat. Raluka, se îmbogă...

rareș și JUNO topesc inimi cu ,,Foc”

Focul e cel mai puternic element al naturii, așadar, când se întâlnește foc cu foc, nu are cum să nu...

JUNO și Raluka au adus „69” LIVE la Virgin Radio Romania Breakfast

Ingredientele unei dimineți perfecte? Pentru unii energie debordantă, un mic dejun copios, bună disp...