James Franco a fost scos de pe coperta Vanity Fair

Celebrități, CoolNews
share

Revista americană Vanity Fair l-a chemat pe James Franco la o ședință foto la care au mai participat alți 12 actori celebri de la Hollywood. Însă, la momentul publicării revistei, imaginea actorului a fost scoasă de pe copertă.

Reprezentanții Vanity Fair au anunțat că fotografiile realizate de celebra Annie Leibovitz au fost îndepărtate din colajul pentru copertă din cauză că actorul nu mai poate fi încadrat între starurile momentului.

Decizia a fost luată după ce James Franco a fost acuzat de agresiune sexuală, în momentul în care a primit un Glob de aur pentru cel mai bun actor într-un film musical sau comedie, pentru rolul din pelicula ”The Disaster Artist”.

”Am luat o hotărârea să nu îl includem pe James Franco pe copertă, imediat după ce am aflat despre acuzațiile de abuz care i se aduc”, a declarat purtătorul de cuvânt al VF.

Pe rețelele de socializare, mai multe femei l-au acuzat pe actor de comportament nepotrivit și chiar exploatare sexuală.

Invitat la The Late Show with Stephen Colbert, actorul a negat orice acuzație și a declarat: ”Sunt mândru de mine că îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce am făcut! Lucrurile despre care am auzit, care au fost afirmate pe Twitter, nu sunt exacte, dar susțin persoanele care încearcă să se facă auzite public. Nu vreau să le închid gura în niciun fel!” 

În articolul cu titlu ”12 Extraordinary Stars, One Momentous Year” sunt înfățișați 12 actori de la Hollywood, plus redactorul șef al Vanity Fair, Graydon Carter.

În fotografia de copertă apar, de la stânga la dreapta: Oprah Winfrey, Nicole Kidman, Reese Witherspoon, Tom Hanks, Michael B. Jordan, Zendaya, Jessica Chastain, Claire Foy, Michael Shannon, Harrison Ford, Gal Gadot, redactorul șef VF Graydon Carter și Robert De Niro.

 

Ședința foto a fost realizată cu câteva luni în urmă.

 

Articole similare

Billie Eilish a acordat același inteviu pentru al șaselea an consecutiv

Billie Eilish a acordat același interviu pentru al șaselea an la rând. Vedeta a fost intervievată pe...

Seth Rogen spune că nu intenționează să lucreze din nou cu James Franco, după acuzațiile de agresiun...

Seth Rogen spune că nu are planuri actuale de a lucra cu fostul său colaborator James Franco, în urm...