Iulian Nunucă, câștigătorul Vocea României 2022, a revenit cu prima melodie oficială, „Cerul”, lansată alături de Universal Music România.
Iulian a pregătit în ultima perioadă și următoarele piese pe care le va prezenta publicului, ca parte din debutul său muzical.
După ce a reușit să facă un adevărat spectacol pe scenă celebrului concurs, Iulian a intrat în studioul de înregistrări, unde a compus numeroase melodii. În plus, tânărul artist a susținut și examenul de Bacalaureat anul acesta.
Piesă „Cerul” este compusă de către Iulian Nunucă și Vlad Ciresan, iar de producție s-a ocupat Christian Eberhard.
Iulian Nunucă a moștenit talentul de la bunicul și tatăl său, care sunt muzicieni. La concerte și evenimente, dar și în mediul online, pe platformele sale de Social Media, Iulian a experimentat mai multe stiluri muzicale, reușind să cucerească publicul cu interpretările live.