Irina Rimes x Theo Rose – ,,Stinge Luminile” (OST Miami Bici 2) – cea mai neașteptată colaborare a anului

CoolNews, Muzică
share

Cele două forțe supranaturale ale industriei muzicale românești, Irina Rimes și Theo Rose s-au unit pentru a adăuga o piesă de colecție în soundtrack-ul filmului Miami Bici 2. ,,Stinge Luminile” te introduce cu ironie în lumea peliculei, lume în care visul american uneori pare roz, alteori e de lăsat în urmă. 

,,Stinge Luminile” a fost scrisă de Irina Rimes și Alex Cotoi, care s-a ocupat și de partea de producție. Piesa vine însoțită și de un videoclip special cu Irina Rimes, Theo Rose și scene în premieră din Miami Bici 2. Videoclipul a fost regizat de SAN, cu DOP Eugen Dedcov și produs de LOOPS PRODUCTION.

,,Strofele piesei sunt inspirate din primii 5 ani de când mă mutasem în România, mai precis în Crângași, de unde am învățat despre fondul de rulment și, în general, despre viața de la bloc. Am avut 2 ani o datorie de 4000 de lei la întreținere și de fiecare dată când băgam mâna în cutia poștală, mă rugam să nu fie vreo nouă factură. Scoteam reclame și răsuflam ușurați, că putem să mai ignorăm încă o zi obligațiile noastre de locatari. De fapt, când am scris piesa, încă nu știam că o voi cânta chiar eu, după care mi-am dat seama că face parte din istoria trăită chiar pe pielea mea și că mi-ar face chiar plăcere să povestesc asta prin cântec.

După decizia de a păstra piesa în repertoriul propriu și personal, m-am gândit la Theo Rose, cu care voiam de mult să colaborez și știam că și ea își dorește, după discuția dintr-o pauză de la <<Vocea României>>. Mă bucur mult că i-a plăcut piesa și că s-a pretat atât de bine pe vocea ei, pe care eu o consider una dintre cele mai frumoase din România.” ne spune Irina Rimes.

,,Îmi place să cânt ce scrie Irina. E una dintre preferatele mele, așa că am acceptat colaborarea aproape de dinainte de a asculta piesa. Mai tare a fost când mi-a povestit că textul piesei reflectă o perioadă din viața ei. E frumos să cânți despre lucruri adevărate, iar piesa <<Stinge Luminile>> spune adevărul multor români.” ne spune Theo Rose.

”Miami Bici 2” este disponibil în cinematografe din 24 noiembrie și este cel mai scump film  independent românesc făcut vreodată, filmat în Los Angeles, Hollywood și Las Vegas, cu participarea unora dintre cei mai mari actori de la Hollywood.

”Miami Bici 1” este unul dintre cele mai de succes filme românești care a fost difuzat în cinematografe doar trei săptămâni din cauza pandemiei. De aceea, în premieră în România, cu trei săptămâni înainte de lansarea oficială ”Miami Bici 2”, partea întâi va fi difuzată în cinematografe.

Cele două filme sunt regizate de Jesus del Cerro, cu Matei Dima și Codin Maticiuc în rolurile principale.

Articole similare

Dan Bălan și Irina Rimes cuceresc orice inimă cu piesa ,,Ultima noapte”

Două embleme ale industriei muzicale, Dan Bălan și Irina Rimes, colaborează pentru prima dată și lan...

Dan Bălan a cântat după 13 ani la București alături de Irina Rimes

Dan Bălan și Irina Rimes au făcut senzație la Sala Palatului din București, în cadrul concertului Su...

Vezi cine vine în Sufrageria Irinei, pe 13 martie la Sala Palatului

Pe 13 martie, Sala Palatului se pregătește să vibreze sub acordurile magice ale concertului Sufrager...