Ionuț Bodonea a realizat o serie de interviuri cu starurile noului serial Netflix, încă nelansat, „Tribes of Europa„. „Tribes of Europa” este un serial SF care are loc În 2074, într-o Europă care nu mai e deloc unită și care este împărțită în patru triburi:
- Republica Stacojie este formată din rămășițele armatei europene Eurocorps, care încearcă să păstreze vii ultimele urme de civilizație și să protejeze alte triburi.
- Tribul Crow reprezintă un sistem dictatorial, format din oameni mânați de dorința nemiloasă de se extinde și de a subjuga alte triburi. Totuși, cu toată brutalitatea lor, aceștia se supun unui cod de onoare ca cel al samurailor și și-au format o cultură șocantă, dominată de sex și orgii.
- Tribul Origines consideră că tehnologia este cauza distrugerii lumii. De aceea, membrii acestui trib au decis să se retragă pentru a duce o viață pașnică, în armonie cu natura.
- Atlanții reprezintă tribul cel mai misterios și mai avansat din punct de vedere tehnologic. Dintr-un motiv necunoscut, membrii acestuia au supraviețuit fără probleme după pana globală și trăiesc într-o bază secretă.
Emilio Sakraya și-a început cariera în actorie la 9 ani, descoperindu-și tot pe atunci pasiuni precum muzică, karate, kung fu și parkour. Acestea l-au ajutat mai apoi să câștige Campionatul Germaniei la „Full-Contact Karate” de două ori, iar mai apoi, să debuteze pe „scena mare” a filmelor, în roluri în care personajele trebuiau să arate extrem de bine fizic.
Vorbind de fizic, Emilio spune că n-a fost lăsat să se antreneze prea mult pe parcusul filmărilor la „Tribes of Euopa”, pentru că un corp bine conturat nu s-ar fi potrivit neapărat cu personajul său, care este unul extrem de umil și ascultător.
„N-am fost lăsat să mă antrenez foarte mult în timpul filmărilor pentru “Tribes Of Europa”, pentru că producătorul voia ca personajul să fie nematurizat, un copil care vrea să iasă afară, deci nu m-a vrut foarte mare. Mă antrenam atunci foarte mult și mi-a zis “Gata cu antrenamentele””, i-a spus Emilio lui Ionuț Bodonea.
„Kiano nu se îndrăgostește de Varvara”
Întrebat de Ionuț Bodonea dacă personajul Kiano se îndrăgostește de Varvara, cea care îl opresează, Emilio spune:
„Nu cred. Nu cred că se îndrăgostește, cred că începe să realizeze că are nevoie de ea pentru a putea ieși de acolo și că va avea o viață mai bună și că ea îl va plăcea, dacă va face ce I se va spune. Cred că ăsta e planul principal pe care îl are, care se schimbă atunci când Anne apare. Nu putem să vorbim despre ea pentru că e un spoiler, dar știi că se va întâmpla.
Din acel moment nu mai este el, deci tot ce a rămas din Kiano acum este dispărut. Nu mai are vreun motiv pentru care să trăiască, sau să fie aceeași persoană, pentru că i-a mai rămas nimic. Cred că este vorba despre “Am nevoie de tine, și tu ai nevoie de mine”. Pentru că și ea are titlul de “lord”, vrea să devină “high lord” și are nevoie de o echipă bună pentru a-și duce planul la îndeplinire. Deci cred că asta se întâmplă de fapt.”
Cu ce asociază Emilio Sakraya cuvântul România.
Interviul complet poate fi urmărit mai jos:
Sinopsis: Povestea din TRIBURILE EUROPEI este declanșată de cei din tribul atlanților. Unul dintre piloții acestuia se prăbușește în apropierea unui sat al tribului Origines și este urmărit de un grup de membrii Crows, conduși de stăpâna Varvara , care vrea să preia controlul asupra misteriosului cub din epavă. Războinicii ucid săteni și iau prizonieri, printre care și Jakob și fiul său pe nume Kiano, dar nu reușesc să pună mâna pe cub.
Deși grav rănită, Liv (Henriette Confurius), supraviețuiește atacului și este salvată de soldații de elită din Republica Stacojie. Cu ajutorul Grietei (Ana Ularu), o războinică din tribul Crow capturată, Liv își propune să ajungă în Brahtok, capitala Crow, pentru a-și elibera familia, ceea ce reprezintă o misiune aproape imposibilă. În vreme ce cei trei frați sunt nevoiți să-și găsească fiecare propriul drum, lupta pentru supremație între triburile Europei capătă o nouă dimensiune…
Tribes of Europa va fi disponibil pe Netflix din 18 februarie.